Un caz de poliomielită, înregistrat la un copil nevaccinat din Ucraina

Publicat:

Un caz de poliomielită, care nu a fost cauzat de poliovirus sălbatic, a fost înregistrat la un copil nevaccinat din Ucraina, pe fondul unei acoperiri vaccinale “insuficiente”, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din această ţară, informează AFP, potrivit agerpres

Acest caz a fost semnalat în regiunea Rivne la un copil de un an şi jumătate internat duminică şi ai cărui părinţi au refuzat vaccinarea din cauza “convingerilor religioase’, a precizat ministerul într-un comunicat.


Citește și : Suedia SUSPENDĂ vaccinul Moderna pentru persoanele cu vârste sub 30 de ani

O echipă de experţi a fost trimisă la faţa locului pentru a stabili circumstanţele contaminării, potrivit aceleiaşi surse.

Acoperirea vaccinală a copiilor cu vârsta sub un an a ajuns la 53% în Ucraina în primele opt luni ale acestui an, un nivel “insuficient”, a deplâns ministerul potrivit căruia este necesară o rată anuală de 95% pentru imunitatea colectivă.

Cazul anunţat miercuri este provocat de un poliovirus “derivat dintr-o tulpină vaccinală” care se răspândeşte în zonele “în care salubritatea este deficitară” sau în “comunităţile slab vaccinate”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În 2015, două cazuri de poliomielită “derivată” au fost identificate în vestul Ucrainei, o premieră în Europa după 2010. Ţara a lansat ulterior o campanie de recuperare vaccinală.

Poliomielita este o boală cauzată de un virus ce atacă sistemul nervos, care poate provoca paralizie ireversibilă. Poliovirusul sălbatic a fost endemic în întreaga lume până când a fost descoperit un vaccin, în anii 1950.

Pe 25 august anul trecut, OMS a anunţat că poliovirusul sălbatic a fost “eradicat” din Africa după patru ani consecutivi fără cazuri raportate şi eforturi masive de imunizare a copiilor.

Citește și : POTOP în Thailanda (VIDEO)! Templele dintr-un oraş istoric au fost inundate

Noile cazuri de virus înregistrate în Africa sunt toate derivate dintr-o tulpină vaccinală, în timp ce poliovirusul sălbatic este consemnat în prezent doar în Pakistan şi Afganistan, potrivit OMS.

Vaccinul oral împotriva poliomielitei conţine virusuri vii într-o formă atenuată care activează răspunsul imun al organismului fără a provoca paralizie. Odată ingerat, acesta se reproduce în intestin şi este apoi excretat. Dacă sistemul de salubritate lasă de dorit, tulpina vaccinală excretată se poate răspândi şi transmite altor copii pe care, în mod ideal, îi imunizează.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.