X

Un celebru scriitor egiptean a intrat în vizorul Procuraturii militare de la Cairo

Un proeminent scriitor din Egipt a dezvăluit marţi că a fost citat de Procuratura militară într-un dosar în care este acuzat de insulte adresate preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi şi de incitare la revoltă împotriva statului egiptean, informează DPA, potrivit agerpres.

“Acum sunt acuzat într-un dosar militar. Singura mea infracţiune este aceea că sunt un scriitor care îşi exprimă opiniile şi critică pe oricine care merită acest lucru, chiar dacă este vorba despre însuşi al-Sissi”, a declarat scriitorul Alaa al-Aswani într-un editorial publicat pe site-ul Deutsche Welle.

Citeşte şi: În plină campanie electorală, preşedintele sud-african a rămas blocat într-un tren de navetişti 

Scriitorul mai spune că a fost împiedicat să apară pe posturile TV după ce preşedintele al-Sissi a ajuns la putere în 2014 şi că a primit, ulterior, interdicţia de a mai publica articole în ziarele locale egiptene.

Scriitorul Alaa al-Aswani a fost una dintre vocile foarte influente care au criticat guvernul condus de al-Sissi şi presupusele încălcări ale drepturilor omului comise în Egipt.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti ameninţă cu răzbunarea atacului terorist din Noua Zeelandă

Egiptul se confruntă cu reprimare a libertăţii de exprimare sub regimul condus de preşedintele al-Sissi, în timpul căruia zeci de jurnalişti au fost încarceraţi sau obligaţi să se refugieze în exil.

Luna trecută, David D. Kirkpatrick, corespondent al cotidianului The New York Times, nu a primit permisiunea de a pătrunde în Egipt şi a fost expulzat la Londra după ce a fost reţinut de poliţişti timp de mai multe ore pe aeroportul din Cairo.

Tags: Abdel Fattah al-SissiAlaa al-Aswaniegiptprocuratura militarascriitor
Categorii: Sinteze