Reuters
Crearea în urmă cu un veac a Irlandei de Nord a ridicat un zid exterior cu ţara vecină, Republica Irlanda, şi un altul interior, menit să separe înăuntrul provinciei britanice două grupuri istoric opuse, cel unionist-protestant şi cel naţionalist-catolic, scrie EFE într-un amplu comentariu, potrivit agerpres.
Un secol mai târziu, frontiera dintre cele două Irlande este invizibilă graţie procesului de pace lansat în 1998, însă divizarea în interiorul Irlandei de Nord este în continuare foarte vizibilă, cu bariere fizice – numite eufemistic “ziduri ale păcii” -, construite pentru a evita confruntările în zonele de intersecţie a celor două comunităţi în momente de tensiune.
Un astfel de moment se înregistrează şi acum, când unioniştii, loiali coroanei britanice şi majoritari în provincie, marchează luni centenarul divizării insulei, într-un climat de incertitudine şi confuzie, deoarece au senzaţia că Brexitul pune în pericol relaţia lor nepreţuită cu restul Regatului Unit.
Această teamă aproape atavică a unionismului, însoţită uneori de violenţe, a obligat Londra să cedeze cerinţelor unioniste după înfrângerea în războiul de independenţă (1919-1921) cu rebelii naţionalişti conduşi de Armata Republicană Irlandeză (IRA). Iniţial, notează EFE, guvernul britanic a oferit întregii insule un statut autonom cu un parlament propriu la Dublin, deşi integrat în imperiul britanic, în timp ce protestanţii din nord cereau două jurisdicţii separate, pe fondul temerii că noua ţară va rupe definitiv legăturile cu Regatul Unit odată cu trecerea timpului.
O singură insulă, două Irlande
Soluţia a fost crearea Irlandei de Nord, cu nouă comitate, şi a Statului Liber Irlandez, cu 26 de comitate cu majoritate catolică şi care a devenit ulterior, de manieră unilaterală şi exact aşa cum prevăzuseră unioniştii, o republică total independentă.
“Lunea aceasta se împlinesc o sută de ani de la împărţirea insulei mele. Nu vreau să continue să fie divizată, vreau să fie o singură insulă, unde noi înşine să luăm deciziile. Să ne putem aşeza şi dialoga”, a declarat pentru EFE J.J. Magee, consilier în Belfast al partidului Sinn Fein, fostul braţ politic al IRA.
Acest lider republican reprezintă o zonă din nordul capitalei nord-irlandeze, Belfast, care s-a confruntat luna trecută cu cele mai grave tulburări din ultimii ani, cu atacuri ale tinerilor unionişti asupra forţelor de securitate şi cu provocări la adresa locuitorilor din cartierele naţionaliste.
Catolicii şi protestanţii nu au ajuns să se ia la bătaie doar pentru că i-au împiedicat “zidurile păcii”, ridicate în marea lor majoritate la începutul conflictului din regiune, care s-a soldat între anii 1969-1998 cu peste 3.500 de morţi, în principal victime ale IRA. Totuşi, o parte importantă din zidurile din Belfast a fost construită în timpul procesului de pace, pe fondul persistenţei tensiunilor şi a lipsei unei reconcilieri depline între cele două comunităţi.
“Ziduri ale păcii” între catolici şi protestanţi
Doar în capitala Belfast există peste 80 de “ziduri ale păcii”, explică Magee, chiar din faţa unui astfel de zid, pe care acum îl blochează cu o bară de fier în fiecare seară la orele 18:00 pentru “a evita tulburările” şi a face ca “ambele comunităţi de o parte şi de alta (a zidurilor) să se simtă un pic mai sigure”.
“De ani de zile ne chinuim să-i convingem pe oameni să ne permită să facem dispărute aceste ziduri, să le reducem din înălţime, să le facem mai puţin vizibile, ca să nu se mai simtă încarceraţi. Însă odată cu creşterea tensiunilor din ultima perioadă oamenilor le este din nou frică”, explică Magee.
Creşterea instabilităţii în regiune este în mare parte consecinţa noii “frontiere economice” pe care a impus-o Brexitul între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, prin intermediul controversatului protocol irlandez, inclus în acordul de ieşire din Uniunea Europeană semnat de Londra şi Bruxelles.
Acest mecanism a fost conceput pentru a menţine deschisă frontiera dintre cele două Irlande, un demers necesar pentru economiile lor, foarte interconectate, şi pentru procesul de pace, însă “a creat acum divizări în interiorul provinciei”, a declarat pentru EFE parlamentarul Doug Beattie, din partea Partidului Unionist din Ulster (UUP).
Brexitul şi reizbucnirea violenţelor
În schimb, protocolul impune controale la graniţa dintre Irlanda de Nord, integrată în piaţa unică comunitară, şi Marea Britanie (Scoţia, Ţara Galilor şi Anglia), ceea ce este perceput de către unionişti drept o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale.
În plus, în ultimii ani a luat avânt obiectivul istoric al naţionaliştilor, cu Sinn Fein în frunte, de a obţine reunificarea Irlandei prin intermediul unui referendum, aşa cum este prevăzut şi în acordul de pace din Vinerea Mare (1998).
Citește și : O petrecere ilegală cu 400 de persoane, întreruptă de jandarmi în estul Franţei
Va înlesni Brexitul ieşirea Irlandei de Nord din Regatul Unit? Nu, pentru că provoacă mai multe divizări între nord-irlandezi. Dacă regiunea este divizată, aceste eforturi nu vor duce la unificarea Irlandei, ci doar va avea drept consecinţă mai multe probleme şi mai multe violenţe, apreciază Beattie.
Politicianul unionist crede că “zidurile păcii” vor cădea atunci când divizarea pe criterii religioase va dispărea şi când cele două comunităţi vor ajunge să se reconcilieze pe deplin, lucru dificil de obţinut, spune Beattie, în condiţiile în care învăţământul, de exemplu, “este aproape total segregat în şcoli pentru catolici şi şcoli pentru protestanţi”.
În schimb, Magee susţine că unioniştii ar avea mai multe avantaje într-o “Irlandă unită, într-o singură unitate economică, muncind împreună, ca egali”.