X

Un cetăţean american a fost trimis din nou la închisoare în Iran

Un om de afaceri iraniano-american, Siamak Namazi, care fusese eliberat temporar din închisoare în Iran după eliberarea tatălui său, a fost încarcerat din nou, au informat miercuri apropiaţii sale, notează AFP, potrivit agerpres.

Miercuri dimineaţă, “Siamak Namazi a fost reţinut de Gardienii Revoluţiei şi încarcerat din nou la închisoarea Evin”, potrivit unui comunicat al avocatului său Jared Genser şi al fratelui său Babak Namazi.

Citește și: Primul turist spaţial din istorie intenţionează să se întoarcă în spaţiu cu SpaceX – Black News

“Eu şi părinţii mei suntem mânhiţi şi devastaţi de faptul că permisia lui Siamak nu a fost prelungită şi a fost forţat să se întoarcă la închisoare. Nu există absolut niciun motiv pentru el să fie în închisoare. Nu a existat niciodată”, a spus fratele citat în comunicat.

Lui Siamak, fiul, i s-a acordat eliberare temporară la 1 octombrie, care a fost reînnoită la 8 octombrie, după ce tatălui său, fostul funcţionar al UNICEF Baquer Namazi, 85 de ani, i s-a permis să părăsească Iranul pentru a merge la Abu Dhabi şi să primească îngrijiri medicale acolo.

Siamak Namazi a fost arestat în octombrie 2015 şi condamnat pentru spionaj, acuzaţii pe care le neagă.

Citeşte şi: Ungaria şi Gazprom ‘au căzut la pace’ pentru amânarea plăţilor – Black News

Întrebat despre această problemă, purtătorul de cuvânt al purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Ned Price, a numit-o un “uriaş eşec” şi a spus că SUA “fac tot ce le stă în putinţă” pentru a obţine eliberarea cetăţenilor americani reţinuţi în Iran şi a le asigura întoarcerea “alături de cei dragi”.

Cel puţin încă doi cetăţeni americani sunt reţinuţi în prezent în Iran: Emad Sharqi, un investitor condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj, şi Morad Tahbaz care are şi cetăţenie britanică şi a fost pus în libertate provizorie.

Tags: Babak NamaziBaquer NamaziGardienii Revoluţieiînchisoarea EvinIranJared GenserSiamak NamazispionajSUA
Categorii: Sinteze