Un cetățean străin este acuzat de trafic de influență

Un cetățean străin este acuzat de trafic de influență

Un cetățean străin a ajuns în instanţă pentru trafic de influență. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta a pretins și primit de la un alt cetățean străin (denunțătorul) 1800 de euro pentru a influența persoane publice din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație.

Citeşte şi: Comuna Bubuieci are primar – Stiripesurse.md

Cauza penală a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

„Potrivit probelor administrate, în perioada 2019 – 2023, cetățeanul străin, susținând că are influență asupra colaboratorilor Inspectoratului General pentru Migrație, aceștia deținând atribuțiile de examinare a cererilor de eliberare a invitațiilor pentru străini și eliberarea invitațiilor pentru străini privind perfectarea vizelor de intrare în Republica Moldova, a pretins și primit de la un alt cetățean străin (denunțătorul) mijloace bănești, în sume de 400, 500 și 900 de euro, pentru a determina persoanele publice din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație să adopte o decizie favorabilă în privința persoanelor străine din Irak, Iran, Siria și Libia invitate în Republica Moldova. Mai exact, este vorba despre avizarea pozitivă a cererilor de eliberare a invitațiilor pentru persoanele străine și eliberarea invitațiilor pentru străini privind perfectarea vizelor de intrare în Republica Moldova”, se spune într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

Un cetățean străin este acuzat de trafic de influență

Acesta nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Învinuitul riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

În prezent, în privința învinuitului, este aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv. Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra mijlocului de transport deținut de învinuit, în valoare de 160 de mii de lei, se mai spune în același comunicat.

Tags: Centrul Naţional Anticorupţie (CNA)Inspectoratul General pentru Migrație (IGM)Procuratura Anticorupție (PA)
Știrile zilei