X

Un civil a fost ucis de un bombardament al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei

Un civil a fost ucis de un bombardament al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, a anunţat luni guvernatorul regional, transmite AFP, potrivit agerpres

Victima, un bărbat născut în 1970, a fost ucis în satul Novoluganske, situat la aproximativ 30 de kilometri de bastionul rebel Doneţk, a precizat pe Facebook guvernatorul Pavlo Kirilenko.

Citește și : Germania aşteaptă primele vaccinuri Novavax

De asemenea, bombardamentul a cauzat întreruperea furnizării energiei electrice şi a agentului termic şi a avariat un gazoduct din sat, potrivit aceleiaşi surse.

În ultimele zile în estul Ucrainei s-a observat o multiplicare a violenţelor pe linia frontului cu separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova.

Potrivit Occidentului, aceste tensiuni ar putea prefigura o ofensivă de mare amploare contra Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că va decide în aceeaşi zi dacă recunoaşte independenţa ‘republicilor autoproclamate’ Doneţk şi Lugansk.

Citește și : Ucraina se aşteaptă la noi atacuri cibernetice! Vizate sunt băncile, agenţiile guvernamentale şi sectorul de apărare

Tags: civilDoneţkLuganskmoscovaPavlo KirilenkoVladimir Putin
Categorii: Diaspora