Un ‘combatant terorist’ american a fost deportat din Turcia

Publicat:

Un “combatant terorist” american a fost deportat în Statele Unite, a anunţat marţi Ministerul de Interne turc, citat de DPA, care nu a furnizat detalii suplimentare despre suspect, presupusa sa crimă sau locul precis unde a fost trimis, scrie agerpres.

Pe 11 noiembrie, Turcia a început să trimită înapoi combatanţi suspecţi din Statul Islamic către ţările lor de origine, primul dintre ei fiind un cetăţean american.


Citește și : Irakul cere Consiliului de Securitate al ONU să condamne atacul american

În timp ce deportările au continuat, autorităţile nu au specificat dacă toţi suspecţii au legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic, alegând în schimb să-i numească pe toţi “combatanţi terorişti străini”.

Săptămâna trecută, Ministerul de Interne a anunţat că 150 de “combatanţi terorişti străini” au fost repatriaţi din noiembrie, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu.

Aceştia includ suspecţi germani, francezi şi australieni, precum şi cetăţeni din Grecia, Danemarca, Irlanda, Belgia, Kosovo şi Maroc.

Până în prezent, Turcia a inclus şi copii în procesul de deportare.

Autorităţile nu au lămurit unde şi când prezumtivii combatanţi au fost prinşi sau dacă au fost arestaţi după ce Turcia a lansat incursiunea sa în nord-estul Siriei pe 9 octombrie sau mai devreme.

Citește și : Carrie Lam promite să coopereze cu Beijingul pentru repunerea Hong Kong-ului ‘pe calea corectă’

“Toţi se vor întoarce în ţările lor. Turcia nu este nici închisoare în aer liber şi nici hotel pentru nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Ismail Catakli, luna trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.