X

Un contrabandist de fildeș a fost condamnat la închisoare pe viață în Uganda

Un tribunal din Uganda a condamnat la închisoare pe viață un bărbat prins cu fildeș de elefant, informează mediafax.

Un tribunal din Uganda a condamnat la închisoare pe viață un bărbat prins cu aproape 10 kilograme de fildeș de elefant, cea mai mare pedeapsă aplicată vreodată în această țară pentru înfracțiuni privind viața sălbatică, au anunțat vineri autoritățile locale.

Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

Pascal Achiba a fost condamnat joi de către un tribunal specializat, fiind găsit vinovat pentru deținere ilegală de specii protejate, a precizat într-un comunicat Autoritatea de stat pentru viața sălbatică din Uganda (UWA).

Achiba a fost arestat în luna ianuarie într-o suburbie a capitalei Kampala, având asupra sa două bucăți de fildeș de 9,55 kg. Șeful UWA, Sam Mwandha, a calificat sentința drept „o realizare de referință în lupta împotriva comerțului ilegal cu animale sălbatice”.

Braconajul și comerțul ilicit cu animale sălbatice sunt foarte răspândite în Uganda, unde poliția confiscă frecvent cantități de fildeș, coarne de rinocer, solzi de pangolin și alte produse.

Achiba a executat anterior 18 luni de închisoare pentru deținerea a patru bucăți de fildeș. În iulie 2020, un alt bărbat din Uganda a pledat vinovat de uciderea unei gorile și a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Tags: contrabandistelefantfildesinchisoareUganda
Categorii: Știrile zilei