X

Un copac a căzut peste trei copii. Unul dintre ei a ajuns la spital

Un copac a căzut peste trei copii. Unul dintre ei a ajuns la spital

Au ieșit în curte să se joace în zăpadă, dar s-au pomenit sub un arbore prăbușit. Trei copii din Chișinău au scăpat ca prin urechile acului după ce un copac a căzut peste ei. Unul dintre minori a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, informează tv8.md 

Citește și Lanț de accidente în Chișinău. Mașinile derapează și se tamponează pe șoselele necurățate de zăpadă 

Purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru TV8 că poliția a fost sesizată în jurul orei 14.40, precum că în curtea unui bloc de locuit de pe str. Hristo Botev din Chișinău a căzut un copac.

La fața locului, s-a stabilit că arborele s-a prăbușit peste 3 copii care se jucau. Potrivit datelor preliminare, doi dintre ei nu au pățit nimic grav, iar cel de-al treilea, în vârstă de 9 ani,  a fost preluat de ambulanță, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit și angajații de la Spații Verzi. Cazul a fost înregistrat de poliție, iar circumstanțele se stabilesc.

Tags: căzutcopac
Categorii: SocialȘtirile zilei