Un Davos fără zăpadă îşi pregăteşte o nouă faţă pentru Forumul Economic Mondial

Publicat:

Decidenţii mondiali care vor veni la finele acestei luni la Forumul Economic Mondial de la Davos pot să pună în bagaje sandale în loc de clăpari pentru o rară versiune de primăvară a evenimentului care are loc anual în staţiunea de ski elveţiană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La finele anului trecut, organizatorii Forumului au anunţat că o reuniune cu participare fizică se va desfăşura în staţiunea montană Davos, în perioada 22-26 mai, după mai multe ediţii care au avut loc online din cauza pandemiei.


Citeşte şi: ATAC armat într-o biserică din SUA! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Reluarea Forumului cu participare fizică este o veste bună pentru localnicii din Davos, care potrivit unui studiu din 2017 profită cu aproximativ 60 de milioane de dolari de fiecare dată când evenimentul are loc.

“Toţi oameni de aici sunt foarte bucuroşi că Forumul Economic Mondial revine. Este un nou pas spre normalitate”, a declarat Samuel Rosenast, purtător de cuvânt al organizaţiei de promovare a turismului local.

Organizatorii Forumului de la Davos susţin că reuniunea din 22-26 mai va aduce în staţiunea elveţiană peste 2.000 de lideri şi experţi din întreaga lume, o cifră oarecum mai mică decât cea înregistrată la precedentele ediţii. Din cauza războiului din Ucraina, nu vor fi prezente nume mari din sectorul guvernamental sau al corporaţiilor.

Potrivit organizatorilor, printre subiectele de pe agenda reuniunii din luna mai se vor număra revenirea după pandemie, schimbările climatice, construirea unui viitor mai bun, accelerarea aşa-numitului “stakeholder capitalism” şi valorificarea tehnologiilor celei de a patra revoluţii industriale.

Svea Meyer, patroana cafenelei Kaffee Klatsch din Davos, aşteaptă cu nerăbdare să îi servească pe participanţii de la WEF în luna mai, o perioadă care în mod normal este una liniştită în staţiunea de ski elveţiană.

Citeşte şi: Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea acordului cu NATO – Black News

“Este mai bine să avem Forumul acum, în primăvară, decât să nu îl avem deloc”, a spus Svea Meyer, care menţionează şi partea bună a faptului că Forumul are loc în acest an în luna mai. “Nu mai trebuie să dăm la lopată”, spune Meyer.

În mod tradiţional, Forumul Economic Mondial se desfăşoară în Elveţia în luna ianuarie. Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernul Recean promite ‘să aducă’ Europa în toată ţara

Guvernul Recean promite 'să aducă' Europa în toată ţara Aflat într-o vizită de lucru în raionul Ceadîr-Lunga, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat două proiecte implementate...

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament Parlamentul găzduiește, în aceste zile, o expoziție tematică dedicată celor 75 de ani de la...

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției Un tânăr de 18 ani din Ungheni a fost...

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău Compania aeriană Flyone a stabilit noi reguli pentru pasagerii cursei Erevan-Chișinău, inclusiv verificare suplimentară, control de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.