Un deputat sesizează Procuratura în legătură cu decesul Ludmilei Vartic

Un deputat în Parlament sesizează „neconcordanțe grave” în cazul decesului Ludmilei Vartic și a depus o sesizare în acest sens la Procuratură.

Citește și: Drona găsită la Tudora avea încărcătură explozivă. Geniştii au intervenit de urgenţă

Potrivit Știri.md, este vorba despre deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju. Legislatorul invocă că  a identificat ceea ce numește „suspiciuni rezonabile” privind respectarea procedurilor legale în cazul decesului Ludmilei Vartic. Potrivit parlamentarului, există contradicții între documentele oficiale emise de instituțiile implicate în gestionarea cazului.

Astfel, conform răspunsului oferit de Întreprinderea Municipală „Combinatul Servicii Funerare”, la data de 4 martie 2026 soțul defunctei s-a adresat instituției pentru organizarea înmormântării și a prezentat avizul privind decesul emis de Centrul de Medicină Legală la 3 martie. În același timp, Centrul de Medicină Legală a indicat că expertiza medico-legală a fost dispusă la 3 martie 2026 asupra unui cadavru neidentificat de gen feminin, în baza unei ordonanțe emise de Inspectoratul de Poliție Râșcani.

Instituția a mai precizat că, abia la data de 4 martie, a fost recepționată pe adresa de e-mail varianta electronică a ordonanței prin care identificarea persoanei a fost modificată, din „cadavru neidentificat” în numele Ludmila Vartic.

În acest context, deputatul ridică întrebarea cum a fost posibil ca la 3 martie să fie emis avizul privind decesul pe numele Ludmila Vartic, în condițiile în care, potrivit documentelor Centrului de Medicină Legală, identificarea persoanei ar fi avut loc abia pe 4 martie.

Constantin Cuiumju a anunțat că a depus un demers oficial la Procuratura Generală prin care solicită verificarea tuturor circumstanțelor și stabilirea dacă au existat eventuale abateri sau încălcări la emiterea documentelor.

Ludmila Vartic, fostă educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hâncești și mamă a două fetițe, a murit pe 3 martie 2026 după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău, unde locuia împreună cu mama sa.

Moartea femeii a provocat reacții dure în spațiul public, mai multe organizații pentru drepturile omului declarând că nu exclud ipoteza unei posibile determinări la suicid, în contextul unor presupuse episoade de violență în familie.

Soțul Ludmilei, Dumitru Vartic, a fost exclus din PAS și somat să demisioneze din funcție de vicepreședinte al raionului Hâncești.

This post was last modified on 17/03/2026 13:58 13:58

Tags: Dumitru VarticHânceştiLudmila Varticsuicid
Știrile zilei