Un dezastru ecologic prinde contur în oraşul port sud-african Durban, în urma violențelor

Publicat:

Un dezastru ecologic prinde contur în oraşul port sud-african Durban, avertizează activiştii, în urma mai multor zile de violenţă în unele părţi ale ţării, relatează vineri DPA, potrivit agerpres

În timpul violenţelor şi jafurilor pe scară largă, numeroase substanţe chimice s-au vărsat în apele din apropiere dintr-un depozit incendiat, ucigând mulţi peşti şi alte animale acvatice.


Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

Thandile Chinyavanhu de la Greenpeace Africa a cerut investigarea imediată şi clarificarea naturii pesticidelor şi a altor substanţe chimice.

“Nu avem claritate în acest moment. Cu siguranţă trebuie să cunoaştem lista extinsă de substanţe chimice şi impactul potenţial pe care acestea îl pot avea când interacţionează împreună în mediu”, a declarat Chinyavanhu vineri la canalul eNCA.

Pesticidele şi alte substanţe chimice aflate împreună în apă ar putea forma un amestec periculos, a adăugat Chinyavanhu. Apa are o puternică culoare turcoaz şi un miros puternic de sulf. Calitatea proastă a aerului este de asemenea o preocupare pentru rezidenţi pe fondul pandemiei de coronavirus.

Provincia de coastă KwaZulu-Natal şi provincia Gauteng au fost zguduite de revolte, jafuri şi vandalism timp de aproximativ o săptămână, începând cu 9 iulie. Aproximativ 337 de persoane au fost ucise.

Marile autostrăzi şi căile ferate au fost închise, ducând la penurii de alimente şi combustibil, în timp ce unele magazine au fost jefuite şi arse.

Protestele au izbucnit iniţial în legătură cu încarcerarea fostului preşedinte Jacob Zuma, originar din KwaZulu-Natal. El a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru afront la adresa justiţiei în legătură cu o anchetă de corupţie.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global

Dar demonstraţiile au degenerat rapid în incendieri şi atacuri armate, iar apoi s-au format “grupuri de vigilenţi” – civili înarmaţi – pentru a proteja proprietăţile.

Violenţele au fost alimentate şi de frustrări pe fondul ratei ridicate a şomajului, precum şi al inegalităţii economice, vechi probleme exacerbate de pandemia de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Maia Sandu, la Nisporeni și Călărași: Să decidem împreună pe 20 octombrie ce e bine pentru țara noastră

Maia Sandu, la Nisporeni și Călărași: Să decidem împreună pe 20 octombrie ce e bine pentru țara noastră Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită...

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova Un summit la...

Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 2,94 mln. lei

Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 2,94 mln. lei În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 23 septembrie - 4...

VIDEO – Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești

VIDEO - Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești Trupe de comando ucrainene au luat cu asalt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.