Un diplomat kuweitian este condamnat în contumacie la închisoare într-un caz de sclavie modernă

Publicat:

Un diplomat kuweitian şi soţia acestuia au fost condamnaţi miercuri în contumacie de un tribunal din Bruxelles la doi ani de închisoare pentru că au tratat-o ca pe o sclavă pe menajera lor etiopiană în capitala Belgiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Cuplul nu a fost prezent la proces. El a părăsit Belgia în urmă cu câteva luni, iar ambasada Kuweitului de la Bruxelles nu a dat curs solicitărilor justiţiei, invocând imunitatea diplomatică a celui vizat, potrivit mass-media belgiene.


Citeşte şi: Facebook recunoaşte că ‘fact-checking-ul’ este un sistem de cenzură şi ei decid modul şi numărul distribuirilor – Black News

În timpul audierilor de la mijlocul lui noiembrie, procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru cei doi membri ai cuplului, pentru infracţiuni, între altele, precum ” trafic de persoane”, “sechestrare” şi “neplata salariilor”.

Faptele s-au petrecut între august 2017, data la care victima a sosit în Belgia – iniţial cu o viză de turism pe trei luni – şi mai 2018, când ea a reuşit să fugă de la domiciliul cuplului, a relatat cotidianul La Libre Belgique.

Menajera a denunţat faptele la Pag-Asa, o asociaţia belgiană specializată în susţinerea victimelor traficului de fiinţe umane, care a însoţit-o apoi şi a compărut ca parte civilă la proces.

Ancheta a stabilit că tânăra etiopiană, care era deja în serviciul cuplului atunci când acesta locuia în Kuweit, a fost minţită de ei pentru a-i însoţi în timpul mutării lor în Belgia. Ea credea că îi va ajuta să se mute şi se va întoarce rapid în Kuweit, însă în final s-a pomenit sechestrată. Pentru a mânca, ea avea dreptul doar la resturile de la masa cuplului şi celor trei copii ai lor, nu primea niciun fel de haine, nici ajutor medical.

Citeşte şi: Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă acum o face mai ‘cu perdea’ – Black News

În verdictul dat miercuri, tribunalul corecţional de la Bruxelles a apreciat că ea “a fost tratată ca o sclavă”.

Potrivit directoarei Pag-Asa, Sarah De Hovre, astfel de dosare ajung rar în faţa tribunalelor. “Victimelor, în general femei, le este foarte frică şi nu cunosc nici limba (ţării de rezidenţă) şi nici drepturile” pe care le au, a declarat ea pentru La Libre Belgique. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.