Un disident cecen, asasinat în Austria. Doi ruși au fost arestați

Publicat:

Poliţia austriacă a arestat doi ruşi originari din Cecenia, după descoperirea cadavrului unui disident cecen, care prezenta urme de gloanţe, informează duminică AFP, citând o sursă oficială, scrie agerpres.

Bărbatul respectiv, de 43 de ani, care criticase regimul cecen şi ceruse azil politic, a fost găsit mort sâmbătă, în apropierea Vienei.


Citește și : Bilanțul pandemiei de Covid-19 în Statele Unite

Poliţia a arestat un rus de 48 de ani în oraşul Linz, la circa 200 km de Viena, la puţin timp după descoperirea cadavrului. Un al doilea rus, în vârstă de 37 de ani, stabilit în Austria, a fost arestat duminică.

Poliţia şi procuratura au precizat că ancheta continuă şi că este prea devreme pentru a se pronunţa asupra motivului acestui asasinat.

Disidentul – identificat de Ministerul Public austriac drept Martin B. – depusese mărturie în 2017 într-un dosar de omor în Ucraina, a indicat pentru AFP Ministerul ucrainean de Interne.

În acest dosar, un soldat voluntar, acuzat de complot pentru asasinarea preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost rănit într-un atac cu armă de foc în apropiere de Kiev. Soţia lui a fost ucisă.

Moartea disidentului cecen în Austria survine într-un context de îngrijorare crescândă pentru securitatea disidenţilor ceceni aflaţi în exil.

Citește și : 523 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore în Mexic

În februarie, Tumso Abdurahmanov, un blogger cecen critic la adresa lui Ramzan Kadârov, liderul autoritar pro-Kremlin al acestei mici republici ruse din Caucaz, a fost atacat în Suedia.

Cu o lună mai devreme, Imran Alien, un blogger de 44 de ani, a fost găsit mort într-o cameră de hotel la Lille, în nordul Franţei. El fusese înjunghiat de 135 de ori.

În Austria, disidentul cecen Umar Israilor a fost ucis pe o stradă din Viena în 2009.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.