X

Un distrugător american a pătruns în apele teritoriale ale Venezuelei

Guvernul Venezuelei a denunţat joi un “act de provocare deliberat” din partea Washingtonului, după ce o navă de război americană a pătruns în apele de sub jurisdicţia sa, notează AFP, potrivit agerpres.

Distrugătorul USS William P. Lawrence a pătruns în “zona contiguă a Venezulei, la o distanţă de 16,1 mile marine (circa 30 de kilometri) de coastele venezuelene”, a afirmat guvenul preşedintelui socialist Nicolas Maduro într-un comunicat.

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Caracasul a denunţat “proiectul de intimidare” al Southern Command (Southcom), care coordonează operaţiunile militare ale Statelor Unite în Caraibe.

Potrivit documentului, echipajul a informat autorităţile venezuelene că nava se află în zonă pentru “a patrula împotriva traficului de droguri”. “Este un act deliberat de provocare” din partea Statelor Unite, al căror preşedinte, Donald Trump, caută cu orice preţ să îl răstoarne de la putere pe omologul său venezuelan.

O simplă “operaţiune” în numele “libertăţii de navigaţie”, destinată “să conteste revendicările maritime excesive ale Venezuelei în apele maritime”, a răspuns un purtător de cuvânt al Southcom la solicitarea AFP, precizând că operaţiunea, “paşnică”, s-a făcut cu “respectarea legilor internaţionale”.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Zona contiguă, situată dincolo de apele teritoriale, se întinde până la 24 de mile marine (circa 44 de kilometri) de coastele unei ţări. Potrivit Naţiunilor Unite, fiecare ţară are în zona sa contiguă prerogative în domeniul vamal, fiscal sau migratoriu.

Venezuela denunţă frecvent prezenţa unor nave militare americane în apele sale. În iulie, a raportat “un act de provocare” atunci când distrugătorul USS Pinckney a pătruns “neanunţat” în zona sa contiguă.

Tags: caracasNicolas MaduroSouthern Command (Southcom)SUAUSS William P. LawrenceVenezuela
Categorii: Știrile zilei