X

Un episcop argentinian, considerat un apropiat al papei Francisc, condamnat la închisoare pentru agresiuni sexuale

Un episcop argentinian, fost consilier pentru gestionarea bunurilor Vaticanului şi considerat un apropiat al papei Francisc, a fost condamnat vineri la patru ani şi jumătate de închisoare pentru agresiuni sexuale, fapte comise pe când deţinea funcţia de episcop de Oran (nord-vestul Argentinei), relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Tribunalul din Oran, la 1.700 km de Buenos Aires, a dispus încarcerarea episcopului Gustavo Oscar Zanchetta, în vârsta de 57 de ani, la sfârşitul unui proces care a durat două săptămâni. El fusese numit episcop al acestei dioceze de către compatriotul său argentinian papa Francisc în 2013. Zanchetta a demisionat în 2017.

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Prelatul a negat acuzaţiile formulate împotriva sa, iar avocaţii apărării au anunţat că vor face recurs.

Instanţa l-a găsit vinovat pe cleric de “abuzuri sexuale” împotriva unor seminarişti şi a ordonat “reţinerea imediată” a acestuia şi înscrierea lui în registrul infractorilor sexuali.

Procesul, care s-a desfăşurat cu uşile închise, a avut loc după plângerile depuse în 2018 de cel puţin doi seminarişti, care au menţionat mai ales “propuneri romantice” şi “cereri de ‘masaj’ ” insistente din partea episcopului Zanchetta.

La rândul său, clericul a afirmat că a avut întotdeauna “o relaţie bună şi sănătoasă cu toţi seminariştii”, uneori discuţii intime cu aceştia despre viaţa lor privată sau problemele lor, însă normale în cadrul funcţiei sale şi fără “conotaţii sexuale”.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

El a mai spus că la momentul anchetării presupuselor fapte, “trei preoţi i-au spus că plângerea împotriva lui este o chestiune de răzbunare” – o teorie a conspiraţiei respinsă însă vineri de procuror.

Martorii audiaţi la proces au vorbit despre îmbrăţişări ale episcopului “care au durat mai mult decât normal”, “preferinţe” pentru anumiţi seminarişti cărora le oferea cadouri, iar pentru unii dintre ei seri târzii petrecute la episcop, potrivit actului de acuzare.

Tags: Buenos AiresEpiscopFranciscGustavo Oscar ZanchettaOran
Categorii: Diaspora