Un exemplar al Constituţiei americane, estimat între 20 de milioane şi 30 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie

Publicat:

Un rarisim exemplar original al Constituţiei Statelor Unite ale Americii din 1787, estimat între 20 de milioane şi 30 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie în luna decembrie la New York, la un an după ce o altă ediţie princeps a aceluiaşi document istoric a fost vândută cu suma excepţională de 43 de milioane de dolari, au anunţat marţi reprezentanţii casei Sotheby’s, informează AFP, potrivit agerpres.

Exemplarul cu acest text constituţional, semnat la Philadelphia pe 17 septembrie 1787 de “Părinţii fondatori” ai Statelor Unite – printre care s-au aflat George Washington, Benjamin Franklin şi James Madison – face parte dintr-o colecţie privată, la fel ca exemplarul vândut deja la New York de casa Sotheby’s, în noiembrie 2021, cu 43 de milioane de dolari.


Citeşte şi: SUA acuză Rusia că ‘nu-i pasă’ de foametea din lume – Black News

Richard Austin, expert în manuscrise şi cărţi vechi în cadrul casei de licitaţii newyorkeze, a declarat pentru AFP că i-ar plăcea ca “o altă persoană privată sau un grup să fie responsabilă pentru conservarea acestui document foarte important”.

Conform estimărilor sale, licitaţia de pe 13 decembrie ar putea să se încheie cu un preţ de vânzare cuprins între 20 de milioane şi 30 de milioane de dolari.

Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat cel puţin 10 rachete de diferite tipuri – Black News

Potrivit casei Sotheby’s, până în zilele noastre au supravieţuit doar 13 exemplare cunoscute ale Constituţiei americane, în condiţiile în care aproximativ 500 de copii au fost tipărite probabil în epocă.

Foto: (c) Mike Segar/REUTERS


Din cele 13 exemplare cunoscute, 11 se află în posesia unor muzee, iar două sunt deţinute de colecţionari privaţi.

Exemplarul vândut în noiembrie 2021, care aparţinea colecţionarei americane Dorothy Tapper Goldman, a fost cumpărat de un miliardar american, Kenneth Griffin, pentru suma record de 43,2 milioane de dolari.

Miliardarul Kenneth Griffin a împrumutat documentul, în regim de gratuitate, unui muzeu din statul american Arkansas.

Documentul ce va fi licitat în luna decembrie va fi expus pentru public, la New York, din 4 noiembrie până pe 13 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.