X

Un farmacist britanic a fost arestat în Siria, fiind suspectat de apartenenţă la ISIS

Un bărbat britanic care susţine că este un farmacist din Birmingham a fost arestat în Siria, fiind suspectat că este membru ISIS, scrie BBC, conform news.ro .

Forţele kurde l-au capturat pe Anwar Miah în provincia estică Deir al-Zour, acum o lună. Un videoclip cu momentul în care a fost reţinut a apărut pe Twitter, iar Miah poate fi văzut cum susţine că a trăit în Siria în ultimii patru ani. El ar fi reţinut într-o închisoare din nordul Siriei, păzit de forţele speciale americane.

Citește și : Rouhani: Statele Unite vor să provoace insecuritate în Iran

În videoclip, Miah este legat la ochi şi spune că a lucrat ca medic pe teritoriul ISIS în ultimii patru ani. Miah a afirmat: „Sunt un farmacist calificat din Marea Britanie. Am lucrat în spitale de când am venit.”

Cel puţin alţi trei bărbaţi britanici, acuzaţi că fac parte din ISIS, se află în custodia forţelor kurde şi americane din Siria. Printre aceştia se află şi doi londonezi – Shafi El-Sheikh şi Alexanda Kotey – despre care se crede că sunt membri „The Beatles”, celula teroristă a ISIS poreclită astfel de ostatici din cauza accentelor lor britanice.

Citește și : Iranul a convocat trei diplomaţi europeni după atacul din timpul unei defilări militare la Ahvaz

Tags: Birminghamfarmacistisismarea britaniesiria
Categorii: DiasporaSinteze