Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat

Publicat:

Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat

Un fost angajat al unui penitenciar și complicele său au fost  condamnați pentru trafic de influență ce urma a fi exercitat asupra unui judecător, anunță procurorii anticorupție.

Citește și: Și-au internat copila cu dureri de cap și au luat-o în sicriu. Drama unei familii din Călărași


Condamnatul a fost angajat în funcția de  șef al Serviciului juridic al unui penitenciar din Republica Moldova.  Cauza penală a fost pornită în ianuarie 2023 de către Centrul Național Anticorupție (CNA).  Procurorii au stabilit că ex-angajatul penitenciarului a pretins de la un deținut 2000 de euro, pentru a influența un judecător să admită cererea condamnatului de eliberare condiționată înainte de termen. Banii pretinși au fost transmiși sub controlul CNA prin intermediul unui complice juristului instituției penitenciare. Complicele a primit de la juristul inculpat – 200 Euro din suma pretinsă.

Urmărirea penală a durat patru luni, iar procesul de judecată a durat un an și patru luni, inculpații nerecunoscând vina în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța de judecată i-a recunoscut vinovați pe ambii inculpați și le-a aplicat pedeapsă în formă de amendă în valoare de 125 000 de lei cu privarea inculpatului ex-jurist de dreptul de a ocupa funcția de jurist în instituțiile penitenciare din Republica Moldova timp de cinci ani.

Totodată instanța a decis confiscarea de la inculpați a contravalorii sumei de 2000 de euro, considerată ca fiind utilizată pentru comiterea infracțiunii, menținerea sechestrului aplicat asupra bunurilor inculpatului jurist pentru a garanta executarea amenzii aplicate, încasarea în mod solidar de la inculpați a sumei de 4200 lei pentru efectuarea expertizei judiciară și trecerea în folosul statului a corpului delict – o bancnotă cu nominalul de 100 euro.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a reluat activitatea

Cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a reluat activitatea Primăria Chișinău anunță că, începând de ieri, cantina socială din sectorul Centru al Capitalei și-a...

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană

Ce spune Hodorkovski despre presupusele legături cu Rusia ale fostului consilier al lui Geoană Disidentul rus Mihail Hodorkovski a comentat pe X investigația realizată de o...

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel

Secretarul general al ONU a fost declarat „persona non grata” în Israel Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a fost declarat „persona non grata” în...

Recean a discutat cu prim-ministrul landului Baden-Württemberg din Germania

Recean a discutat cu prim-ministrul landului Baden-Württemberg din Germania Prim-ministrul Dorin Recean a avut, astăzi, o întrevedere cu prim-ministrul landului Baden-Württemberg din Germania, Winfried Kretschmann. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.