Un fost chirurg francez, acuzat de pedofilie, este suspectat că a făcut 349 de victime

Publicat:

Justiţia franceză a identificat 349 de potenţiale victime ale unui chirurg, acum pensionar, suspectat de violuri şi alte agresiuni sexuale asupra unor pacienţi minori în decurs de aproximativ 30 de ani de carieră, fiind un caz de pedofilie de o amploare inedită în Franţa, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Dintre aceste fapte, unele sunt prescrise’, a explicat vineri Laureline Peyrefitte, procuroarea din Lorient (Bretania, vest), în cursul unei conferinţe de presă. ‘229 de persoane au fost audiate, dintre care 197’ au depus plângere , a precizat dna Peyrefitte.


Citește și : Un fost deputat indian, condamnat la închisoare pe viaţă pentru viol, într-un caz de răsunet

‘Este vorba de o procedură ieşită din comun, atât prin maniera în care faptele au fost dezvăluite justiţiei cât şi prin numărul de persoane vizate’, a subliniat magistrata.

Numărul de victime potenţiale făcute de Joël Le Scouarnec a crescut, ajungând în prezent la 250.

Procurorul Republicii a menţionat, de asemenea, că investigaţiile sunt deosebit de dificile în special din cauza numărului foarte mare de date.

‘După analiza a diferite suporturi informatice confiscate, au fost găsite aproximativ 300.000 de fişiere fotografice, 650 de fişiere video şi un număr considerabil de documente scrise, listate în diferite fişiere clasificate în ordine cronologică şi care trebuie să facă obiectul unei analize aprofundate’, a spus Peyrefitte.

Procuroarea a susţinut o conferinţă de presă în urma unei reuniuni de informare cu aproximativ 110 persoane, potenţiale victime şi rude, în apropiere de Lorient.

Citește și : Rusia va efectua teste de ‘internet suveran’ pentru a combate ameninţările externe

Joël Le Scouarnec, în vârstă de 68 de ani, este încarcerat de la inculparea sa în urmă cu doi ani şi va trebui să răspundă între 13 şi 17 martie în faţa justiţiei pentru acuzaţii de viol şi alte agresiuni sexuale asupra a patru victime, minore la momentul comiterii faptelor.

Aceste fapte, pe care inculpatul le recunoaşte parţial, au fost comise între 1989 şi 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.