Un fost deputat cere clarificări de la Moldovagaz în contextul crizei din Transnistria

Fostul deputata, Alexandr Slusari, cere clarificări de la administrația SA „Moldovagaz” în contextul crizei care se acutizează în regiunea separatistă transnistreană a țării.

Citește și: Se cere expulzarea ambasadorului Rusiei în Moldova

În contextul discuțiilor contradictorii, informațiilor cu privire la o eventuală reluare a livrărilor de gaz în regiune și a discursurilor isterice ale separatiștilor împotriva autorităților constituționale pe care le acuză inclusiv  de „genocid”, șeful interimar de la SA „Moldovagaz”, ar trebui să dea niște explicații, consideră Slusari.

„În acest flux de propagandă și ceață informativă directorul interimar al SA „Moldovagaz” este obligat să informeze societate despre cum stau lucrurile. Dacă Moldovagaz discută cu oarecare companie despre furnizarea de gaze în Transnistria? De ce nu apelează la Energocom, care are experiență vastă și poate cel mai rapid să procure gaz în Europa. Ar fi cea mai sigură tranzacția, controlată de Chișinău. În general, nu pot înțelege de ce Moldova, având pârghii suficiente în situația stării de urgență, trebuie să accepte alte companii suspecte în tot procesul de achiziționare a gazului pentru malul stâng, decât Energocom, Moldovagaz și Tiraspoltransgaz. Aici este posibil de controlat și volumele procurate, astfel încât gazul în Transnistria să meargă strict în scopuri umanitare, pentru populația și nu pentru industrie”, precizează Slusari.

El a solicitat directorului interimar al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban să ofere explicații publice dacă, cu cine și despre negociază în privința importului gazului în pentru Transnistria.

Tags: Alexandr Slusarigaz TransnistriaMoldovagazSA Moldovagaz
Știrile zilei