X

Un fost emisar al SUA îl acuză pe Trump că a dat un nou impuls jihadiștilor

Fostul emisar special al Statelor Unite pentru coaliţia internaţională anti-jihadistă, Brett McGurk, care a demisionat după anunţul retragerii trupelor americane din Siria, l-a acuzat vineri pe preşedintele Donald Trump că a dat un nou impuls grupării Statul Islamic (SI), relatează AFP, potrivit agerpres.

“Decizia preşedintelui de a părăsi Siria a fost luată fără dezbatere, consultare cu aliaţii noştri şi Congresul SUA, fără evaluarea riscurilor sau analiza faptelor”, a scris el într-un articol publicat de Washington Post.

Citește și : Bulgaria: 43 de arestări în cadrul unei operaţiuni împotriva finanţării terorismului internaţional

“Ironia este că preşedintele a spus de la început că scopul său este de a învinge Statul Islamic”, însă “deciziile sale recente, din nefericire, sunt deja pe cale să dea un nou avânt Statului Islamic şi altor adversari ai SUA”, a adăugat el.

Diplomatul, rămas tăcut de la demisia sa pe 22 decembrie, a povestit în detaliu modul în care Donald Trump a luat decizia, pe care a criticat-o punct cu punct.

El a povestit că pe 17 decembrie, în timp ce se afla în Irak, a primit un telefon de la şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo care l-a anunţat în legătură cu o “schimbare bruscă” în strategia Washingtonului: “preşedintele Trump, după o convorbire telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, intenţionează să declare victoria asupra Statului Islamic şi să ordone retragerea forţelor noastre din Siria”.

Această decizie a survenit, potrivit lui McGurk, în momentul în care, “la cererea Casei Albe”, urma să-i asigure pe partenerii de coaliţie care au intervenit în Irak şi Siria din 2014, că Statele Unite “nu intenţionează să părăsească Siria o perioadă bună de timp”.

Citește și : Soţia fostului director al Interpolului Meng Hongwei, cere azil în Franţa

Aliaţii Washingtonului “au fost consternaţi”, a spus Brett McGurk, care a afirmat că a ajuns rapid la concluzia că nu putea fi el cel care va pune în aplicare această decizie.

McGurk a spus la îndoială principalele motive prezentate de Donald Trump pentru a justifica retragerea, şi anume că Statul Islamic a fost înfrânt şi că Arabia Saudită va sprijini financiar reconstrucţia Siriei. “Nu este adevărat”, a dat el asigurări.
În opinia sa, liderul de la Casa Albă “a acceptat propunerea lui Erdogan că Turcia va prelua lupta împotriva SI în Siria”, însă aceasta nu are mijloacele militare pentru a face acest lucru singură, a estimat el.

Tags: Brett McGurkDonald TrumpsiriaStatul IslamicWashington Post
Categorii: Știrile zilei