X

Un fost membru al comitetului de organizare Tokyo 2020 a fost ARESTAT

Haruyuki Takahashi, în vârstă de 78 ani, fost membru al Comitetului executiv de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a fost arestat miercuri sub acuzaţia de corupţie, transmite Kyodo, potrivit agerpres.

Takahashi este suspectat că a primit o mită în valoare de 380.000 dolari de la marele retailer de costume Aoki Holdings Inc, care a fost sponsor al JO de la Tokyo.

Citește și: Hackerii ruşi au atacat Energoatom – Black News

Pe lângă Takahashi, fost director general al celei mai mari agenţii de publicitate din Japonia (Dentsu), au mai fost reţinuţi Hironori Aoki, un fost preşedinte al retailerului, şi alte două persoane în legătură cu dosarul întocmit la aproximativ un an după Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Echipa specială a Procuraturii din Districtul Tokyo consideră că Takahashi a luat mită în mai mult de 50 de ocazii, între octombrie 2017 şi martie 2022, pentru a ajuta Aoki să obţină un tratament preferenţial în procesul de selecţie al sponsorilor.

Citeşte şi: Macron şi Narendra Modi s-au înţeles să ‘lucreze împreună pentru încetarea conflictului’ în Ucraina – Black News

Aoki a anunţat în octombrie 2018 că a încheiat un contract de ”susţinător oficial” cu comitetul de organizare, care a permis retailerului să folosească emblemele jocurilor în scopuri comerciale şi să vândă produse licenţiate.

Înainte de arestarea sa, Takahashi a negat orice faptă ilegală în interviurile cu Kyodo News.

Tags: Aoki Holdings IncDentsuHaruyuki TakahashiHironori AokiJaponiaJocurile olimpicetokyo
Categorii: Știrile zilei