X

Un fost membru SS va fi judecat pentru incitare la ură

Un nonagenar fost membru al trupelor naziste SS a fost inculpat pentru incitare la ură şi ofensă adusă memoriei celor dispăruţi, în legătură cu remarcile pe care le-a făcut într-un documentar despre masacrarea de civili francezi în timpul celui de-al doilea război mondial, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al tribunalului din Hildesheim a confirmat acuzaţiile aduse bărbatului de 96 de ani, afirmând că acesta a acordat postului public ARD un interviu în care a minimalizat Holocaustul şi a spus că victimele masacrului din 1944 de la Ascq, în nordul Franţei, au fost responsabile pentru propria lor moarte.

Citeşte şi: Israelul atacă o poziţie strategică din Siria

Cu câteva luni înainte de invazia aliată în Franţa, membri ai Rezistenţei franceze au sabotat cu explozibil o cale ferată în apropiere de Lille, provocând deraierea unui tren, dar fără ca nimeni să fie rănit.

La scurt timp după aceea, SS-ul a ordonat un raid de represalii în satul Ascq, aflat lângă Lille: 86 de bărbaţi şi băieţi au fost luaţi şi aliniaţi cu forţa lângă calea ferată şi au fost împuşcaţi.

Citeşte şi: Echipajul unui pescador rusesc a fost ARESTAT în Coreea de Nord

Bărbatul inculpat acum de justiţia germană pentru incitare la ură a fost acuzat la vremea respectivă că a participat la masacrul din Ascq, fiind condamnat la moarte în contumacie în 1949, şi nu mai poate fi urmărit pentru acele crime, a notat BBC.

“Când arestez oameni sunt responsabili pentru ei. Iar dacă fug am dreptul să-i împuşc”, a declarat el anul trecut pentru ARD. 

Tags: AscqfrantagermaniaHildesheimholocaustLilleSS
Categorii: Diaspora