Un fost militar american care pregătea un atentat cu bombă în Long Beach a fost arestat

Publicat:

Un fost militar american, suspectat că pregătea un atentat cu bombă în Long Beach, în apropiere de Los Angeles, pentru a răzbuna atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Noua Zeelandă a fost arestat vineri, potrivit informaţiilor furnizate luni de serviciul procuraturii federale americane, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Pe internet şi în conversaţii cu un agent al poliţiei federale sub acoperire, Mark Steven Domingo, în vârstă de 26 de ani, şi-a mărturisit apartenenţa la religia musulmană, sprijinul pentru jihadişti şi pentru gruparea Stat Islamic, precum şi hotărârea de a deveni martir.


Citește și : Procurorul general adjunct al SUA a demisionat

Potrivit anchetatorilor, acest fost militar care a luptat inclusiv în Afganistan ar fi încercat să facă rost de o bombă artizanală pentru a o declanşa în timpul unei adunări publice a naţionaliştilor de extremă dreapta susţinători ai supremaţiei “rasei albe”, programată să se desfăşoare la Long Beach la sfârşitul săptămânii trecute.

Suspectul a fost arestat vineri după ce a primit ceea ce credea că este o bombă dar, în realitate, era doar un dispozitiv de jucărie livrat de agentul sub acoperire al FBI.

Potrivit FBI, Mark Domingo a cumpărat pe 23 şi 24 aprilie câteva sute de cuie pentru a le folosi într-un dispozitiv exploziv. El le-a înmânat cuiva despre care credea că este complice, dar care era de fapt un ofiţer de poliţie care lucra pentru FBI “, precizează comunicatul citat.

Conform informaţiilor din dosarul acuzării, pe 2 martie Domingo a făcut public o înregistrare video în care îşi mărturisea credinţa musulmană. Ziua următoare, el a mai făcut o înregistrare în care afirma că “America are nevoie de un alt Las Vegas” (referire la atacul armat din octombrie 2017, soldat cu ucidere a 58 de persoane) pentru “a o face să guste din teroarea pe care o răspândeşte într-o veselie peste tot în lume”.

După atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Christchurch, tânărul de 26 de ani a scris că “trebuie să existe represalii”. Mesajul a alertat FBI, care a început să cultive contacte cu acesta pentru a-l ţine sub supraveghere.

Citește și : Erdogan vrea un grup de lucru Turcia-SUA pentru depăşirea disensiunilor privind sistemul S-400

În cadrul acestor contacte s-a aflat despre intenţiile lui Mark Domingo de a ataca diferite ţinte, printre care evrei, ofiţeri de poliţie, biserici şi un obiectiv militar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.