Un fost ministru libanez renunţă să formeze viitorul guvern ‘în circumstanţele actuale’

Publicat:

Fostul ministru libanez de finanţe Mohamad Safadi a renunţat sâmbătă să devină următorul şef al guvernului într-o ţară care se confruntă de o lună cu o inedită mişcare populară de proteste faţă de clasa conducătoare acuzată de corupţie şi incompetenţă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, Mohamad Safadi, un om de afaceri de 75 de ani, a apreciat ca dificilă formare unui guvern “armonios” în circumstanţele actuale, exprimându-şi speranţa că fostul premier demisionar, Saad Hariri, va fi numit din nou în funcţie.


Citește și : Trump a început controlul medical anual

Manifestanţii din Liban au primit vineri cu consternare şi furie informaţiile despre posibila numire a lui Mohamad Safadi ca viitor prim-ministru, pe care l-au descris ca fiind “corupt” şi membru al clasei politice a cărei plecare de la putere o solicită de o lună.

În mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Tripoli (nord), de unde este originar Mohamad Safadi, protestatarii şi-au exprimat refuzul de a accepta această numire.

Potrivit unor oficiali cu rang înalt şi presei locale, principalele forţe politice au convenit joi să îl desemneze pe fostul ministru de finanţe pentru a-l înlocui pe Hariri, care a demisionat la 29 octombrie sub presiunea străzii.

Preşedintele ţării, Michel Aoun, nu a făcut însă niciun anunţ oficial, fiind obligat, potrivit Constituţiei, să aibă consultări parlamentare la finalul cărora numeşte un prim-ministru.

Manifestanţii, care acuză fără excepţie membrii unei clase politice neschimbate de 30 de ani, reclamă un guvern format exclusiv din tehnocraţi complet independenţi de partidele la putere, în vederea organizării de alegeri generale anticipate.

Citește și : Acord istoric pentru schimbarea Constituţiei din Chile: un referendum va avea loc în aprilie 2020

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.