X

Un fost ministru norvegian este inculpat pentru abuz sexual asupra unor solicitanţi de azil

Un fost responsabil politic norvegian, Svein Ludvigsen, a fost pus sub acuzare miercuri pentru că a abuzat sexual trei solicitanţi de azil timp de mai mulţi ani, a anunţat Ministerul Public, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Parchetul a pus sub acuzare un fost lider politic pentru abuz sexual împotriva a trei persoane”, a declarat procurorul Tor Nordmo în cadrul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Crimeea prin amplasarea unui nou sistem S-400

Ludvigsen, 72 de ani, este acuzat că în perioada în care era prefect regional a abuzat sexual şi a exploatat vulnerabilitatea a trei solicitanţi de azil, mult mai tineri, dintre care unul cu probleme mintale.

Faptele au fost comise în casa inculpatului, în cabana acestuia, în hoteluri şi la prefectura Tromso¸(nord) între 2011 şi 2017, conform rechizitoriului.

Citeşte şi: Explozie puternică lângă o uzină chimică din China. 22 de oameni au murit! (FOTO/VIDEO)

Înainte de a deveni prefect, acest fost responsabil conservator a deţinut funcţii politice importante, între care cea de ministru al pescuitului între 2001 şi 2005.

Ludvigsen, care a fost arestat la începutul acestui an, după care a fost eliberat cinci săptămâni mai târziu, respinge acuzaţiile aduse.

Tags: abuz sexualazilNorvegiaprefectura TromsoSvein Ludvigsen
Categorii: Diaspora