StiripesurseȘtirile zileiUn fost ofițer – trimis după gratii. Este învinuit de corupție

Un fost ofițer – trimis după gratii. Este învinuit de corupție

Publicat:

Un fost ofițer de sector din Chișinău va sta trei ani după gratii pentru acte de corupție. Instanța a mai dispus amendarea acestuia cu 120 000 de lei.

Citește și: Partidul Nostru cere amânarea votului de încredere Guvernului Munteanu

Instanța a mai dispus și privarea inculpatului de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 8 ani.

Potrivit procurorilor, inculpatul, deținând funcția de ofițer de sector al unui Inspectorat de poliție din Chișinău a pretins și, ulterior, a primit de la un bărbat, mijloace bănești în sumă de 10 000 lei, pentru a mușamaliza o faptă ilegală, legată de deteriorarea unui automobil în curtea unui bloc locativ. Faptele au avut loc în 2016.

Acesta a avertizat persoana implicată despre posibilitatea pornirii unei cauze penale și a pretins suma „pentru a încheia în favoarea sa situația”.


Ulterior, inculpatul a emis o încheiere prin care a sistat efectuarea controlului pe marginea procedurii demarate pe motiv că „au fost efectuate un șir de măsuri pentru depistarea persoanelor, însă careva informații nu au fost acumulate”. El a pornit un proces contravențional în privința unor persoane necunoscute, deși cunoștea cu certitudine persoana care avea atribuția directă la cazul examinat.

Fiind audiat în cadrul procesului penal, inculpatul nu și-a recunoscut vina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Notarii din Moldova și Franța au parafat un nou acord de cooperare bilaterală

Camera Notarilor din Moldova și Consiliul Suprem al Notarilor din Franța au semnat un Acord de Cooperare. Documentul a fost semnat la Paris de...

Fostul şef al Armatei române trage semnalul de alarmă: ‘Suntem într-o stare asemănătoare cu cea din anii 1939-1940’

Generalul în rezervă Ștefan Dănilă explică semnificația retragerii trupelor americane din România. Acesta spune că mutarea nu e nouă, că e discutată din primăvară, însă...

Andrei Spînu: Linia electrică Isaccea–Vulcănești–Chișinău aproape finalizată

Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că linia electrică Isaccea–Vulcănești–Chișinău arată bine și este aproape finalizată. „Mă bucur că am...

Prima reacţie a lui Nicușor Dan după anunţul-BOMBĂ făcut de SUA

Securitatea României și a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată, dă asigurări președintele Nicușor Dan, după retragerea unor soldați americani din țară. „Prin redimensionarea forței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.