Un fost parlamentar polonez vrea să fie PREŞEDINTE în Nigeria

Fostul parlamentar polonez John Godson a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al ţării sale natale, Nigeria, relatează vineri thenews.pl., potrivit agerpres.

Godson, ce are dublă cetăţenie nigeriană şi poloneză, a scris joi pe Twitter că va candida la alegerile prezidenţiale din 2023 din Nigeria.

Citeşte şi: PREMIERĂ MONDIALĂ: Roverul Perseverance al NASA a ajuns pe Marte

John Godson este cadru universitar şi manager, iar în perioada 2007-2015 a fost membru al camerei inferioare a parlamentului polonez din partea Platformei Civice (PO).

De asemenea, în 2013-2014 el a fost vicepreşedinte al partidului Polonia Împreună.

Citește și : Moscova este SCANDALIZATĂ de INGERINŢA CEDO în cazul Navalnîi

Godson deţine un master în agricultură la Universitatea de Stat Abia din Nigeria şi a urmat studii doctorale în jurnalism, ştiinţă politică şi management la Universitatea din Varşovia şi Universitatea din Lodz.

În 2014, a candidat fără succes pentru postul de primar al oraşului Lodz (centrul Poloniei), iar în anul următor a fost desemnat de revista The New African printre cei mai influenţi 100 de oameni din Africa.

Tags: John GodsonLodzNigeriaparlamentarPoloniaPolonia Împreunăvarsovia
Categorii: Știrile zilei