Un fost poliţist din Hânceşti a fost reţinut pentru trafic de influenţă

Publicat:

Un fost poliţist din Hânceşti a fost reţinut pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Hâncești, în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, au descins astăzi cu percheziții la domiciliile, în biroul de serviciu și automobilul personal al unui ex-funcționar public cu statut special din cadrul Inspectoratului de Poliție Hâncești.

Citeşte şi: Nicu Popescu: Integrarea europeană a Republicii Moldova este misiunea vieții mele – Stiripesurse.md


Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornită pe faptul traficului de influență admis de către ex-angajatul IP Hâncești al IGP al MAI, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova.

Un fost poliţist din Hânceşti a fost reţinut pentru trafic de influenţă

În fapt, potrivit denunțătorului, anterior, bănuitul activând în funcția de ofițer superior de sector în cadrul IP Hâncești, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul altor subdiviziuni ale IGP al MAI și alte organe de aplicare a legii, a pretins, acceptat și primit, personal, mijloace bănești în sumă de 3500 euro, în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Astfel, în cadrul perchezițiilor, efectuate la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal a bănuitului au fost depistate și ridicate mijloace de probă care au legătură cu acest caz, susțin procurorii.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore şi colaborează cu organul de urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre ‘anexarea’ Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre 'anexarea' Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel Oficialii ruși...

Fostul judecător Valeriu Ghedreuțan, demis de CSM și condamnat la 10 ani de închisoare este de negăsit

Fostul judecător Valeriu Ghedreuțan, demis de CSM și condamnat la 10 ani de închisoare este de negăsit Fostul judecător al Judecătoriei Drochia, Valeriu Ghedreuțan, condamnat...

VIDEO – Judecătoarea Marina Rusu: Dubiile Pre-Vetting sunt ca expresia ‘de a căuta nod în papură’

VIDEO - Judecătoarea Marina Rusu: Dubiile Pre-Vetting sunt ca expresia 'de a căuta nod în papură' Judecătoarea Marina Rusu a fost audiată repetat de Comsia...

Avertizare hidrologică de Cod galben: Nivelul apelor din râuri, în scădere

Avertizare hidrologică de Cod galben: Nivelul apelor din râuri, în scădere Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare hidrologică de Cod galben. Intervalul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.