Un funcţionar de rang înalt din Senatul francez este acuzat de spionaj pentru Coreea de Nord

Publicat:

Un funcţionar de rang înalt din cadrul Senatului francez a fost arestat de serviciile de informaţii, fiind suspectat de spionaj în favoarea regimului dictatorial de la Phenian, relatează AFP, potrivit news.ro.

Acest cadru al Senatului, arestat duminică seara, a fost plasat în arest preventiv, în cadrul unei anchete deschise în martie de Parchetul din Paris cu privire la ”culegere şi livrare de informaţii unei puteri străine, susceptibile să aducă atingere intereselor fundamentale ale naţiunii”, a anunţat luni o sursă judiciară, confirmând o informaţie dezvăluită în emisiunea Quotidien.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză pe un trotuar dintr-un oraş chinez. 9 oameni au fost ucişi

Plasat în arest preventiv la Levallois-Perret (Hauts-de-Seine), în sediul Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI), Benoît Quennedey este interogat de către serviciile de informaţii, care încearcă să afle dacă acesta a ”furnizat” efectiv informaţii confidenţiale regimului paria de la Phenian, a precizat o sursă apropiată anchetei.

Potrivit site-ului Senatului, Quennedey este unul dintre administratorii Direcţiei de Arhitectură, Patrimoniu şi Grădiri din cadrul Camerei superioare a Parlamentului francez, însărcinată cu împărţirea administrativă şi financiară.

Potrivit emisiunii Quotidien, biroul său a fost percheziţionat de către poliţişti din cadrul serviciilor de informaţii, care l-au reţinut la domiciliu.

Contactată de AFP, preşedinţia camerei nu a dorit să comenteze.

EXPERT ÎN COREEA

Un fost absolvent ENA, Benoît Quennedey a consacrat mai multe lucrări Coreei de Nord. Preşedinte al Asociaţiei de prietenie franco-coreene, el a călătorit în multe rânduri în întreaga peninsulă coreeană din 2005, potrivit site-ului Editurii Delga, care i-a publicat cartea “La Corée du Nord, cette inconnue”.

În 2013, el a semnat un eseu despre economia regimului de la Phenian, intitulat “L’Économie de la Corée du Nord, Naissance d’un nouveau dragon asiatique” (Editura Les Indes Savantes).

Citeşte şi: Parlamentul Ucrainei a aprobat decretul de instaurare a legii marțiale pentru 30 de zile

Condusă cu o mână de fier de Kim Jong Un, Coreea de Nord este vizată de mai mulţi ani de un adevărat ”arsenal” de sancţiuni economice occidentale, care vizează să determine regimul să renunţe la programul său de rachete nucleare.

Intervievat în august pe postul RT France, o filială a Russia Today (RT), M. Quennedey, prezentat la acea vreme ca ”expert în relaţii internaţionale”, a salutat încălzirea relaţiilor între Coreea de Nord şi Statele Unite, după anunţul Washingtonului al suspendării operaţiunilor sale militare în Coreea de Sud. ”Se creează condiţii ale încrederii în vederea angajării dialogului pe o cale bună”, declara el, potrivit unei înregistrări video postate pe YouTube.

Statele Unite au amorsat o apropiere spectaculoasă faţă de Phenian, marcată de summitul istoric între preşedintele american Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, în iunie, în Singapore.

După această întâlnire, Nordul a renunţat la testele sale balistice şi nucleare, a desfiinţat o instalaţie de testare de rachete şi a promis, dacă Statele Unite acceptă să facă concesii, să-şi demonteze principalul complex nuclear. Tensiuni au apărut, însă, cu privire la respectarea acestui acord de către Coreea de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.