Un general rus a fost ucis de un ‘dispozitiv exploziv improvizat’ în estul Siriei

Publicat:

Un general rus a fost ucis şi alţi doi militari au fost răniţi marţi în urma exploziei unui ‘dispozitiv exploziv improvizat’ când vehiculul în care se aflau trecea pe lângă Deir Ezzor, în estul Siriei, relatează AFP, citând agenţii de presă ruse, potrivit agerpres.

‘La 18 august, un dispozitiv exploziv improvizat a explodat în timp ce convoiul rus revenea dintr-o acţiune umanitară, la 15 km de oraşul Deir Ezzor’, indică agenţiile ruse, citând un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.


Citește și : Sirian arestat în Germania sub suspiciunea de implicare în crime de război

Trei militari ruşi au fost răniţi în urma deflagraţiei. În timpul evacuării, unul dintre ei, un consilier militar de rang înalt cu grad de general-maior, a ‘decedat din cauza rănilor’, adaugă comunicatul.

Ministerul Apărării rus nu a oferit alte detalii.

Mai multe mii de soldaţi ruşi sunt desfăşuraţi în Siria în sprijinul armatei preşedintelui Bashar al-Assad.

Intervenţia militară rusă, declanşată în septembrie 2015, a schimbat cursul războiului şi a permis Damascului să obţină victorii decisive, câştigând terenul pe care îl pierduse în faţa rebelilor şi jihadiştilor din gruparea Statul Islamic.

Citește și : Numărul cazurilor de depresie în Marea Britanie s-a dublat în perioada pandemiei

La jumătatea lunii iulie, trei soldaţi ruşi au fost răniţi în explozia unei bombe la trecerea vehiculului lor pe o rută din nord-vestul Siriei, unde participaseră la o patrulă comună cu forţele turce.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.