X

Un german a fost arestat în Turcia pentru ‘propagandă teroristă’

Autorităţile turce au încarcerat un cetăţean german pe care l-au acuzat că face ‘propagandă teroristă’ pe reţelele de socializare online, transmite AFP, care citează agenţia de presă turcă DHA, potrivit agerpres.

Bărbatul fusese reţinut miercuri în provincia Hatay (sudul Turciei) de către poliţia antiteroristă turcă, înainte de a compărea în faţa unui judecător care a decis plasarea lui în arest preventiv, în aşteptarea procesului.

Citește și: EXPLOZIE puternică lângă ambasada SUA din Beijing – VIDEO

Potrivit DHA, el este acuzat că a făcut propagandă pe social media pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie considerată teroristă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA.

Această arestare survine în contexul în care Turcia şi Germania fac eforturi, de mai multe luni, pentru a detensiona relaţiile dintre ele. Printre altele, Berlinul a anunţat săptămâna trecută că va ridica sancţiunile economice simbolice impuse Turciei.

Citește și: După 17 ani, o altă victimă a atentatelor 9/11 a fost identificată

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat după tentativa de lovitură de stat din Turcia, din iulie 2016. Germania a criticat virulent represaliile decise de Ankara după puciul eşuat, ceea ce a provocat iritarea autorităţilor turce.

În timpul acestor represalii, au fost arestaţi mai mulţi cetăţeni germani, precum şi persoane cu dublă naţionalitate germană şi turcă. Acesta a fost şi cazul jurnalistului germano-turc Deniz Yücel, pus în libertate condiţionată în luna februarie după un an de detenţie.

Tags: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)provincia Hatayturcia
Categorii: Diaspora