X

Un german condamnat în Turcia a fost arestat în Bulgaria

Un german de origine turcă condamnat în absenţă în ţara sa pentru apartenenţă la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a fost arestat duminică în Bulgaria, a anunţat miercuri Ministerul de Interne de la Sofia, confirmând informaţiile apărute în presă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Mehmet Yavuz, 44 de ani, a fost reţinut la sosire pe aeroportul din Varna (est), în baza unui mandat de arestare internaţional emis de Turcia. El sosise în Bulgaria pentru a-şi petrece vacanţa împreună cu soţia lui.

Citeşte şi: Donald Trump vrea ca toată lumea să pună o presiune maximă pe Iran

Refugiat în Germania, unde a obţinut cetăţenie, Mehmet Yavuz a fost condamnat în 1999 în contumacie la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru apartenenţă la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie considerată “teroristă” de Ankara şi aliaţii săi.

Contactată de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, soţia lui, Gülzen Yavuz, a confirmat că el a fost activ politic în anii 1990 în Turcia, dând în acelaşi timp asigurări că nu a avut niciodată vreo legătură cu activităţi teroriste.

Mehmet Yavuz a călătorit cu regularitate în ultimii ani în şi în afara UE cu paşaportul său german fără să fi avut vreodată probleme, a spus ea.

Citeşte şi: Emisari ai Seulului au ajuns la Phenian

Tribunalul regional din Varna “va informa partea care îl caută pentru a-i furniza documentele în vederea extrădării”, a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului Radoslav Lazarov.

Bulgaria, care are graniţă terestră cu Turcia, are o relaţie specială cu Ankara, care şi-a consolidat controalele pentru a uşura presiunea reprezentată de migranţi la această graniţă.

Tags: ankaraBulgariagermaniaGülzen YavuzMehmet YavuzPartidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)turciaVarna
Categorii: Diaspora