X

Un german de 70 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare pentru un atac cu cuţitul împotriva a patru refugiaţi

Un german în vârstă de 70 de ani a fost condamnat miercuri la cinci ani de închisoare pentru un atac cu cuţitul împotriva a patru refugiaţi, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Inculpatul a fost găsit vinovat de tentativă de omor şi de provocare de răni grave.

Citește și: Rouhani: Iranienii trebuie „să se pregătească pentru o perioadă grea”

El şi-a recunoscut vinovăţia şi le-a prezentat scuze victimelor în timpul procesului, desfăşurat în oraşul Heilbronn, în sudul Germaniei.

‘Nu sunt xenofob, nu sunt extremist de dreapta’, a afirmat el în scrisorile adresate victimelor şi citite în instanţă.

Bărbatul a explicat că era ‘îngrozitor de beat’ atunci când a comis atacurile, pe 17 februarie, în piaţa centrală din Heilbronn, şi că nu îşi aminteşte faptele.

Potrivit actului de inculpare, el a atacat cu un cuţit de bucătărie patru tineri, despre care credea că sunt solicitanţi de azil.

În primele declaraţii de după atac, bărbatul a susţinut că a vrut să trimită un semnal ‘împotriva politicii Germaniei cu privire la refugiaţi’.

Interogat ulterior, el a afirmat că nu îşi mai menţine această poziţie.

Citește și: Trump întâmpinat cu proteste la funeraliile victimelor atentatului anti-semit din Pittsburgh

Un afgan, care avea 17 ani în momentul atacului, a fost rănit grav, iar un irakian de 25 de ani şi un sirian de 19 ani au suferit răni uşoare. O a patra persoană atacată a reuşit să fugă şi să scape nevătămată.

Tags: atacgermanHeilbronnirakianomorrefugiati
Categorii: Diaspora