X

Un grup de 19 cetăţeni turci, presupuşi membri ai reţelei Gulen, cer refugiu în Grecia

Un grup de 19 cetăţeni turci încearcă să obţină refugiu în Grecia, unde au debarcat în cursul dimineţii de joi pe insula Elafonisos, a declarat agenţiei EFE un purtător de cuvânt al poliţiei elene, potrivit agerpres

Membrii acestui grup – 8 bărbaţi, 7 femei şi 4 minori – s-au prezentat drept susţinători ai lui Fethullah Gulen, clericul turc aflat în SUA şi acuzat de Ankara că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate, din iulie 2016, împotriva preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Citește și : Berlinul acuză Rusia că foloseşte foamea ca armă de război

De la acea lovitură de stat mii de cetăţeni turci, inclusiv militari şi poliţişti, au cerut azil politic în Grecia şi în alte ţări europene pentru a scăpa de persecuţiile lansate de autorităţile turce împotriva membrilor reţelei lui Gulen.

Refugierea acestora în Grecia a tensionat relaţiile tradiţional încordate între Ankara şi Atena, iar Turcia s-a retras din acordul bilateral cu Grecia asupra gestionării crizei provocate de valul de migranţi veniţi din Orientul Mijlociu.

Noul incident survine într-un moment în care Erdogan motivează vetoul său împotriva admiterii Finlandei şi Suediei în NATO prin faptul că aceste două ţări adăpostesc ”terorişti”, referire la membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), la cei ai reţelei Gulen sau la miliţiile kurde din Siria.

Citește și : Prima vizită în Spania a fostului rege Juan Carlos după plecarea sa în exil

Preşedintele Erdogan a insinuat că state membre ale NATO, precum SUA, Germania, Franţa şi Grecia, sprijină într-un fel sau altul aceste organizaţii.

Tags: ankaraElafonisosFethullah GulengreciarefugiuSUA
Categorii: Diaspora