Un înalt emisar american se duce în Honduras, care a anunţat că va stabili legături diplomatice cu China

Publicat:

Un înalt emisar al preşedintelui american Joe Biden, Chris Dodd, se deplasează în Panama şi Honduras în această lună, a declarat joi Departamentul de Stat al Statelor Unite, la câteva zile după ce Honduras, aliat al Taiwanului, a anunţat că va stabili legături diplomatice oficiale cu China, informează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Chris Dodd, consilierul special prezidenţial pentru Americi, va vizita cele două ţări din America Centrală între 17 şi 21 martie, a declarat departamentul într-un comunicat.


Citeşte şi: Mafia chineză şi-a făcut o BANCĂ clandestină în Italia – Black News

În ultimii ani, Statele Unite s-au concentrat pe migraţie şi provocări de securitate ce decurg din America Centrală, precum şi pe priorităţi comerciale şi de dezvoltare, dar sunt de asemenea îngrijorate de eforturile Chinei de a-şi extinde influenţa în regiune.

Dodd, fost parlamentar, se va întâlni cu responsabili din Honduras şi reprezentanţi ai sectorului privat, oficiali şi lideri financiari în Panama, şi va participa la o conferinţă anuală a Băncii Inter-Americane de Dezvoltare.

“Aceste vizite aduc în prim plan angajamentul Statelor Unite de a promova creşterea economică incluzivă, democraţia, drepturile omului şi statul de drept în emisfera vestică”, a spus Departamentul de Stat.

Marţi, preşedintele Hondurasului Xiomara Castro a anunţat că doreşte legături diplomatice cu Beijingul, în detrimentul Taiwanului.

Ministrul de externe al lui Castro, Enrique Reina, a declarat miercuri că întoarcerea către China se datorează parţial din cauză că Hondurasul este “până la gât” înglodat în provocări financiare şi datorii – inclusiv 600 de milioane de dolari pe care îi datorează Taiwanului.

Vorbind cu reporterii vineri la Taipei, premierul Taiwanului Chen Chien-jen a reiterat un avertisment către Honduras să nu aibă încredere în China şi ofertele ei de bani.

“China a suprimat diplomaţia Taiwanului, aşa că va investi fonduri aferente anumitor ţări pentru a bloca dezvoltarea diplomatică a Taiwanului”, a spus el.

Investiţiile chineze ca parte a reţelei sale de energie şi infrastructură denumite “Belt and Road” în aceste ţări a eşuat în cea mai mare parte şi a dus la dificultăţi financiare, potrivit lui Chen.

“Prin urmare, sperăm foarte mult ca Hondurasul să poată recunoaşte adevărata natură a Chinei şi sperăm ca ei să menţină relaţiile diplomatice şi să nu se înşele”, a adăugat el.

China a negat joi că foştii aliaţi ai Taiwanului precum Panama şi El Salvador nu au beneficiat de la stabilirea relaţiilor cu Beijingul, spunând că au primit “beneficii tangibile”.

Dacă Hondurasul pune capăt relaţiilor cu Taiwanul, ar lăsa insula cu doar 13 aliaţi diplomatici.

Citeşte şi: PLANUL Kremlinului pentru Moldova – Black News

Deşi Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, ele sunt cel mai important susţinător internaţional al Taiwanului şi furnizor de arme.

China declară că Taiwanul este una dintre provinciile sale fără drept de legături de la stat la stat, o viziune pe care guvernul democratic ales de la Taipei o respinge cu fermitate, aminteşte Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate Reducerea consumului de carne procesată cu aproximativ o treime ar putea preveni peste...

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de ‘agățat’

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de 'agățat' Nici flirtul nu mai este ce era cândva. În era...

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Cooperarea moldo-comunitară în vederea consolidării sistemului național de sănătate, precum și evoluțiile pe...

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.