X

Un înalt responsabil rus îndeamnă Moscova să livreze arme separatiştilor proruşi din estul Ucrainei

Un înalt responsabil al Parlamentului rus, Andrei Turciak, a îndemnat miercuri Rusia să livreze arme separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, pe fondul tensiunilor în creştere la frontiera ucraineană, informează AFP, potrivit agerpres

“În aceste condiţii, Rusia trebuie să acorde sprijinul necesar Republicilor populare Lugansk şi Doneţk, livrându-le unele tipuri de arme pentru a întări capacităţile lor defensive”, a declarat Andrei Turciak, prim-vicepreşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului rus, la televiziunea publică.

Citește și : Peru sare de 3 milioane de cazuri cu Covid

Reprezentant de marcă al partidului puterii, Rusia Unită, Turciak a acuzat autorităţile de la Kiev că “pregătesc o agresiune militară” împotriva acestor regiuni separatiste proruse.

Occidentul, în special Washingtonul, acuză la rândul său Rusia că a comasat zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina, în vederea unei eventuale invazii asupra vecinului său ucrainean.

Rusia dezminte orice proiect de ofensivă, însă condiţionează detensionarea de o serie de exigenţe, printre care încheierea unor tratate care să garanteze că Ucraina nu va adera niciodată la NATO.

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză deja Moscova de sprijin militar şi financiar acordat separatiştilor proruşi împotriva cărora armata ucraineană luptă în estul Ucrainei din 2014, însă Moscova respinge acuzaţia.

Declaraţiile lui Turciak marchează prin urmare o schimbare în poziţia oficială rusă afişată până acum.

Potrivit lui Andrei Turciak, partidul Rusia Unită este foarte îngrijorat de livrările de arme occidentale pentru guvernul ucrainean, anunţate de SUA, Regatul Unit şi ţările baltice.

Citește și : Polonia devine o ‘naţiune cadru’ la Eurocorps

Numărul de tiruri ce au vizat regiunile Doneţk şi Lugansk “a crescut (…), civili sunt pe cale să fie ucişi”, a susţinut Turciak, îndemnând “să fie oprit regimul de la Kiev”.

Rusia a anexat în 2014 peninsula Crimeea, după o revoluţie prooccidentală în Ucraina. În urma acestei anexări, un conflict între separatiştii proruşi şi forţele Kievului a izbucnit în estul Ucrainei, făcând până acum peste 13.000 de morţi.

Tags: Andrei TurciakDoneţkfrontieraLuganskrusia
Categorii: Diaspora