Incendiul de pădure din Parcul Natural Serra da Estrela, declarat săptămâna trecută sub control în centrul Portugaliei, a reizbucnit, mobilizând peste o mie de pompieri marţi dimineaţă, potrivit Departamentului de Protecţie Civilă, relatează AFP, potrivit agerpres.
După ce a fost declarat sub control în noaptea de vineri spre sâmbătă, incendiul “cu comportament violent” a reizbucnit luni după-amiază, înteţit de “un vânt puternic”, a declarat luni seara comandantul protecţiei civile, André Fernandes, în cadrul unei conferinţe de presă.
Citeşte şi: Finlanda cere INTERZICEREA turiştilor ruşi în UE, Germania se opune – Black News
Mai multe sate au fost evacuate ca măsură preventivă, a mai spus el.
Incendiul din Parcul Natural Serra da Estrela, deja cel mai mare din această vară din Portugalia, a distrus circa 15.000 de hectare, potrivit ultimelor date încă provizorii ale autorităţilor portugheze.
Acest incendiu, care a izbucnit pe 6 august în vecinătatea Covilha (centru), a distrus zone de pădure unice ale acestui parc natural devenit în 2020 parte a reţelei globale a geoparcurilor UNESCO, în centrul lanţului muntos Serra da Estrela.
Portugalia, care se confruntă în acest an cu o secetă extrem de gravă, a cunoscut şi cea mai caldă lună iulie din aproape un secol, potrivit Institutului naţional de meteorologie.
De la începutul anului, circa 80.000 de hectare de teren au fost distruse de flăcări, cea mai mare suprafaţă după incendiile din 2017 soldate cu peste 100 de morţi, potrivit ultimului bilanţ al Institutului pentru Conservarea Naturii şi Pădurilor.