Un incendiu de vegetaţie pârjoleşte statul New Mexico! Mii de oameni se pregătesc de evacuare

Publicat:

Un incendiu provocat de secetă a distrus 166 de locuinţe din nordul statului american New Mexico şi ameninţă alte sute de gospodării în timp ce vântul intens alimentează flăcările înspre satele din zonele montane, au anunţat autorităţile locale, informează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Mii de locuitori erau pregătiţi să evacueze regiunea pe fondul temerilor că o furtună însoţită de vânt intens, prognozată de vineri, va împinge flăcările către comunităţile din Mora Valley, la aproximativ 64 de kilometri nord-est de Santa Fe.


Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

“Ziua de mâine (vineri, n.a.) are potenţialul de a fi o nouă zi foarte distructivă”, a declarat comandantul Carl Schwope într-o conferinţă video.

Incendiul este cel mai mare şi cel mai distructiv dintr-un număr de peste zece incendii active în sud-vestul Statelor Unite. Potrivit oamenilor de ştiinţă, incendiile sunt mai răspândite şi au început mai devreme în acest an ca urmare a schimbărilor climatice.

Grămezile de metal sunt tot ceea ce a rămas în urmă din casele mistuite de flăcări de-a lungul şoselei 94 către Mora, unde persoanele evacuate au fugit din calea unui incendiu care s-a propagat cu o viteză şi o ferocitate de care nimeni nu-şi poate aminti să mai fi existat în aceste aşezări agricole obişnuite cu astfel de fenomene.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Autorităţile au solicitat locuitorilor să fie pregătiţi să fugă în orice moment din calea incendiului care a distrus sute de structuri şi a determinat evacuarea a circa 10.000 de oameni, dar care nu a făcut încă nicio victimă. “Faceţi-vă bagajele; asiguraţi-vă că îi aveţi pe cei dragi aproape”, a transmis ajutorul de şerif din comitatul Mora, Americk Padilla.

O secetă de 25 de ani a uscat buştenii şi ramurile până la un nivel de umiditate de 8%, mai puţin decât cea prezentă la cheresteaua folosită în construcţii, văile împădurite riscând astfel să ia foc imediat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Talcul, clasificat de OMS ca un produs ‘probabil cancerigen’

Talcul, clasificat de OMS ca un produs 'probabil cancerigen' Talcul a fost clasificat ca un produs „probabil cancerigen” de o agenţie de cercetări asupra cancerului...

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele cu temperaturi caniculare, de peste...

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, se...

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public Satul Mihălașa din raionul Telenești este o localitate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.