Un incendiu de vegetaţie PÂRJOLEŞTE sud-vestul Turciei

Publicat:

Pompierii continuă să lupte joi, de la sol şi din aer, cu un incendiu de vegetaţie activ în sud-vestul Turciei, după ce speranţa că flăcările au fost aduse sub control s-a risipit din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului puternic, informează Reuters, potrivit agerpres.

Scenele de la faţa locului, cu pădurea mistuită de flăcări în apropierea staţiunii turistice Marmaris de pe coasta Mării Egee au stârnit temeri cu privire la o posibilă repetare a incendiilor de anul trecut, care au devastat zeci de mii de hectare în această regiune.


Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

În imaginile Reuters poate fi văzut fumul care se ridică de pe dealuri, la fel ca şi vehiculele poliţiei cu tunuri de apă care îi ajută pe pompieri pe măsură ce incendiul se extinde într-o pădure din zona puţin populată.

Elicopterele şi avioanele au aruncat apă peste flăcări toată ziua de miercuri, iar autorităţile au declarat că o vor face din nou joi, după o pauză peste noapte.

Cauza incendiului, care a izbucnit marţi în jurul orei 20:00 (17:00 GMT) nu este deocamdată clară.

Ministrul Agriculturii şi Silviculturii, Vahit Kirisci, a declarat miercuri că incendiul era adus sub control, însă ulterior a anunţat că flăcările s-au răspândit din nou, alimentate de vânt şi de vremea călduroasă.

Aproximativ 150 de persoane din 51 de gospodării au fost evacuate ca măsură de precauţie, a spus oficialul, adăugând că aproximativ 2.600 de forţe de intervenţie au fost desfăşurate pentru a aduce sub control incendiul.

Autoritatea forestieră din Turcia a declarat că 27 de elicoptere şi 14 avioane ar urma să fie desfăşurate joi în lupta cu incendiul.

Schimbările climatice induse de om cresc riscul de apariţie a valurilor de caniculă şi intensitatea acestora, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Incendiile de vara trecută, dintre care majoritatea au afectat şi regiuni din apropiere de Marmaris, au fost cele mai intense înregistrate în Turcia, a indicat anul trecut un serviciu de monitorizare a atmosferei al Uniunii Europene, precizând că zona Mediteranei devenise un punct fierbinte al incendiilor.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

Confruntat cu criticile conform cărora a fost nepregătit să lupte cu incendiile de anul trecut, Guvernul preşedintelui Tayyip Erdogan a răspuns că acestea au fost cele mai grave din istoria Turciei.

Kemal Kilicdaroglu, liderul principalului partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP), a declarat miercuri că guvernul a fost “incompetent” şi de anul trecut nu s-a pregătit pentru incendii. “Toată lumea ştie cât de sensibilă este o zonă din bazinul mediteraneean în această chestiune din cauza schimbărilor climatice”, a spus Kilicdaroglu, vorbind în apropiere de Marmaris. “Ei vor da vina pe vânt, nu pe ei înşişi”, a adăugat politicianul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.