Un indonezian a fost UCIS de crocodilii pe care îi hrănea

Publicat:

Un lucrător de la un sit minier din Indonezia care avea obiceiul de a hrăni crocodilii a fost ucis de reptile, a informat luni un oficial local, potrivit DPA şi agerpres.

Incidentul a avut loc pe insula indoneziană Belitung.


Citeşte şi: Peste jumătate din cazurile confirmate din regiunea Lisabona sunt provocate de varianta indiană Delta

Juperi Ahmad, în vârstă de 53 de ani, a dispărut vineri, în timp ce lucra la o ecluză pe un lac al sitului minier din districtul Dendang, a declarat Danu Wahyudi, şeful agenţiei locale de căutare şi salvare, precizând că trupul mutilat al bărbatului a fost descoperit a doua zi.

“Localnicii ne-au spus că deseori hrănea crocodili acolo”, a explicat Danu.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Un coleg de serviciu a povestit că victima l-a certat adesea pentru că încerca să îndepărteze crocodilii.

“Spunea că ar trebui să-i hrănim, ca să nu ne deranjeze. De multe ori îi hrănea cu câini “, a declarat colegul său citat de Tribunnews.com.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.