X

Un întreg etaj S-A PRĂBUŞIT pe un șantier aflat în construcție

Un întreg etaj S-A PRĂBUŞIT pe un șantier aflat în construcție

S-a prăbușit un etaj al unui bloc aflat în construcție de pe strada Mihai Viteazul din Capitală. Deocamdată nu se știe care a fost motivul incidentului.

„Am fost la fața locului, m-am autosesizat, am emis o prescripție pentru efectuarea unei expertize tehnice la acest capitol. Au fost trase la răspundere persoanele care au săvârșit contravenția și nu au sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică”, a declarat șeful adjunct al Direcției Centru INST, Leonid Băcilă, transmite tv8.md.

Citeşte şi: Preţul la gaze NU va scădea

Deși incidentul ridică mari semne de întrebare privind calitatea lucrărilor de construcție, șantierul nu a fost închis.

Un întreg etaj S-A PRĂBUŞIT pe un șantier aflat în construcție

Arhitectul a declarat că nu știe din ce cauză s-a surpat construcția, dar presupune că a cedat cofrajul.

„Probabil a cedat ceva baza de susținere, bănuieli pot fi un milion, nu am cum să știu nimic despre cantități, probabil a cedat baza de susținere. De ce a cedat, nu știu… poate s-a împiedicat cineva, a căzut, chiar nu pot să știu”.

Incidentul s-a produs sâmbătă, 7 octombrie.

Tags: blocetaj prabusitInspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnicăsantier
Categorii: SocialȘtirile zilei