Alexandr Bekmirzaev, de naţionalitate irlandeză, s-a mutat în urmă cu cinci ani, împreună cu familia, în teritoriul din Siria controlat de Statul Islamic (SI). AFP a transmis miercuri relatarea sa despre ultimele zile ale “califatului” proclamat de jihadişti, marcate de foamete şi de bombardamente, transmite și agerpres.
“Situaţia era într-adevăr grea. Am crezut că o să murim de foame”, povesteşte bărbatul în vârstă de 40 de ani, arestat împreună cu soţia şi cu fiul lor de cinci ani, în timp fugeau ascunşi printre civilii refugiaţi din ultimul bastion al Statului Islamic din estul Siriei.
Citește și: Juan Guaido NU mai are voie să iasă din Venezuela
Forţele Democratice Siriene (FDS) l-au reţinut pe Bekmirzaev, alături de doi americani şi doi pakistanezi, la sfârşitul lui decembrie 2018. El susţine că nu a mers în Siria ca să lupte, dar AFP nu a putut verifica această afirmaţie din surse independente. Vrea să se întoarcă în Irlanda, dar FDS, o alianţă de grupări arabe şi kurde care îşi continuă ofensiva împotriva SI, îl acuză că face parte dintr-un grup de combatanţi care s-au infiltrat printre civili cu intenţia de a forma ulterior “celule adormite” ale organizaţiei jihadiste.
SI mai controlează doar câteva sate din provincia siriană Deir Ezzor, după ce s-a retras din faţa FDS şi sub presiunea raidurilor aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA.
“Nu s-au oprit din vară. În fiecare zi, la fiecare două zile, bombardamente”, spune irlandezul cu tată uzbec şi mamă belarusă. El a obţinut cetăţenia în 2010.
Familia Bekmirzaev s-a refugiat din sat în sat pentru a scăpa de bombe. Uneori s-au îngrămădit mai multe familii în aceeaşi casă, alteori au dormit în moschei. “Femeile rămâneau la etaj, iar noi la parter”, povesteşte bărbatul slab, cu barbă lungă, încărunţită.
Citește și: Aterizare neobișnuită la Caracas! Un avion plin cu ruși a ajuns în capitala Venezuelei
AFP s-a întâlnit cu Alexandr Bekmirzaev într-un centrul al forţelor kurde de la Hassake, în nord-estul Siriei. Kurzii decid cui îi permit să discute cu presa, iar uneori un supraveghetor asistă la dialog. În situaţia irlandezului se află sute de străini reţinuţi de miliţia kurdă YPG. Situaţia lor este complicată, iar autorităţile kurde refuză să îi judece şi cer să fie repatriaţi, însă statele occidentale nu se grăbesc să îi primească. Soţia lui Bekmirzaev este belarusă.
Bărbatul mai relatează că de multe ori nu se găsea aproape nimic de mâncare pe teritoriul controlat de SI. “Din când în când, un vecin ne dădea un bol de orez, nişte bulgur. Nu puteam cumpăra făină de nicăieri”.
Povestea lui cuprinde şi tinereţea grea în Belarus şi Uzbekistan; mama i-a murit când l-a născut; a rămas orfan şi de tată când era încă copil; fratele lui s-a sinucis. A început să bea şi să se drogheze, apoi s-a convertit la islam. S-a stabilit în Irlanda în 1999 şi a muncit pe unde a apucat – într-un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, bodyguard în localuri de noapte – până a rămas şomer. A ajuns în nord-estul Siriei, controlat de insurgenţi, în 2013. Susţine că a lucrat ca ajutor de infirmier, sperând să scape astfel de depresia de care, după spusele sale, suferă şi acum. “Nu am pregătire medicală, dar în Irlanda am urmat o pregătire de bază pentru prim ajutor”, precizează el.
Citește și: Atac cu grenadă într-o moschee din Filipine. Doi oameni au murit și alți patru au fost răniți
După câteva luni, şi-a adus şi familia. “O greşeală”, recunoaşte acum. Din 2014, au început luptele şi în regiunea unde se aflau. Femeile şi copiii au fost mutaţi într-o zonă mai sigură, la Raqa, oraş ocupat de SI. În acelaşi an, jihadiştii, după victorii rapide, şi-au proclamat “califatul” în Siria şi Irak. “Mi-au luat familia într-un sector care a ajuns apoi sub controlul Statului Islamic. Vrând-nevrând, trebuia să merg după ei”, afirmă Bekmirzaev.
El susţine că l-a rugat de mai multe ori pe un “emir” cecen să îl lase să plece, după care i-a fost confiscat paşaportul şi a fost obligat să lucreze timp de un an pe o ambulanţă.
După toţi aceşti ani Alexandr Bekmirzaev vrea înapoi în Irlanda. “Da, vreau să mă întorc în ţara mea, sper că nu mă vor abandona. Acolo este casa mea, nu am unde să merg altundeva”, îşi încheie el pledoaria.
