Un judecător polonez, critic al reformelor guvernului, refuză să fie interogat de procurori

Publicat:

Un judecător polonez critic al reformelor judiciare ale naţionaliştilor aflaţi la guvernare a refuzat să se prezinte miercuri în faţa unui procuror pentru interogatoriu, fiind cea mai recentă evoluţie într-un caz care a ajuns să simbolizeze conflictul dintre guvern şi unii judecători, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Polonia a fost implicată într-o dispută de lungă durată cu Uniunea Europeană privind statul de drept şi ridicarea imunităţii judecătorului Igor Tuleya în noiembrie de către o cameră disciplinară. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a emis o ordonanţă prin care cere camerei disciplinare instituite în Polonia să îşi suspende lucrările, deoarece există dubii privind independenţa sa.


Citește și : Donald Trump a plecat pentru ULTIMA DATĂ de la Casa Albă

Magistratul este acuzat că a permis accesul mass-media la o şedinţă judecătorească în 2017 în cadrul căreia s-a pronunţat asupra unui caz sensibil referitor la legalitatea unui vot parlamentar asupra bugetului criticat pentru că nu erau prezenţi politicieni ai opoziţiei.

”Nu pot să mă prezint voluntar la interogatoriu pentru că ar fi în contradicţie cu propriile mele cuvinte”, a scris Tuleya susţinătorilor, dintre care unii purtau pancarte cu sloganuri precum ”Libertatea pentru judecătorii polonezi”.

“Acuzaţia este complet falsă … dacă aş intra în biroul procurorului, aş evalua acţiunile aşa-numitei camere de disciplină ca fiind legale, dar nu sunt”, a adăugat el.

Ministrul de cabinet Michal Wojcik, care a fost viceministru al Justiţiei, a criticat refuzul judecătorului Tuleya de a se prezenta în faţa procurorului.

”Aceasta arată că judecătorul Tuleya se situează deasupra societăţii”, a declarat el într-un mesaj transmis Reuters. ”Este un fel de gândire că unii oameni nu sunt legaţi de lege”, se arată în mesaj.

Citește și : Franța vrea controale sanitare la frontierele din interiorul UE

Tuleya este un cunoscut adversar al reformelor judiciare efectuate de partidul de la guvernare Lege şi Justiţie (PiS), care, susţin criticii, vizează creşterea controlului politic asupra instanţelor de judecată.

PiS susţine că reformele sunt necesare pentru a îmbunătăţi eficienţa sistemului judiciar şi a înlătura un reziduu al influenţei comuniste din sistem.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.