X

Un jurnalist ucrainean condamnat pentru spionaj în Belarus a fost graţiat (Zelenski)

Un jurnalist ucrainean, condamnat anul trecut la opt ani de închisoare pentru spionaj în Belarus, a fost graţiat de fosta republică sovietică, a anunţat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Un nou deţinut ucrainean, jurnalistul Pavel Şaroiko, condamnat la opt ani de închisoare în Belarus, a fost graţiat şi s-a întors deja acasă în Ucraina”, a scris Zelenski pe Twitter.

Citește și : Iranul şi-a îmbunătăţit cooperarea cu AIEA (Cornel Feruţă)

Potrivit diplomaţiei ucrainene, Şaroiko, corespondent la Minsk al postului de radio public Radio Ucraina Internaţional din 2011, a fost condamnat după ce a fost găsit vinovat că ar fi fost agent de informaţii în serviciul Kievului.

El a fost încarcerat în Belarus din octombrie 2017. KGB-ul din Belarus, care şi-a păstrat numele din perioada sovietică, l-a acuzat că ”a înfiinţat o reţea de spionaj” formată din cetăţeni din Belarus care erau plătiţi pentru a transmite informaţii de natură militară şi politică.

Kiev-ul a respins aceste acuzaţii. Potrivit serviciului de informaţii al Ministerului Apărării din Ucraina, Pavlo Şaroiko a fost purtătorul său de cuvânt până în 2009 înainte de a-şi părăsi postul din motive medicale şi a-şi relua profesia de jurnalist.

Belarusul, o fostă republică sovietică condusă cu o mână de fier de Aleksandr Lukaşenko din 1994, este cel mai apropiat aliat al Rusiei. Minsk-ul s-a distanţat totuşi faţă de Moscova în ceea ce priveşte criza ucraineană declanşată de anexarea Crimeei, în 2014.

Citește și : Boris Johnson va solicita amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE

Tags: belarusinchisoarejurnalistPavel ŞaroikospionajVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora