Un laureat al premiului Nobel pentru Pace este inculpat într-un dosar de corupţie

Publicat:

Un laureat al premiului Nobel pentru Pace este inculpat într-un dosar de corupţie

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Muhammad Yunus din Bangladesh a fost inculpat miercuri într-un dosar de corupţie, cele mai noi acuzaţii la adresa acestui respectat economist, în spatele cărora susţinătorii săi consideră că există motivaţii politice, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Muhammad Yunus, în vârstă de 83 de ani, este cunoscut pentru că a scos milioane de oameni din sărăcia extremă în Bangladesh prin oferirea de microcredite rurale prin Grameen Bank, o bancă pe care a fondat-o în 1983, însă a atras şi mânia premierului Sheikh Hasina, care l-a acuzat că “a supt sângele” săracilor.


Citeşte şi: Președintele raionului Edineț va plăti amendă şi despăgubiri pentru huligansim – Stiripesurse.md

Sheikh Hasina a lansat mai multe atacuri verbale virulente împotriva laureatului premiului Nobel pentru Pace, care a fost considerat la un moment dat un potenţial rival.

Un laureat al premiului Nobel pentru Pace este inculpat într-un dosar de corupţie

În actul de acuzare depus miercuri, Agenţia naţională anticorupţie îl acuză pe Muhammad Yunus şi alte 13 persoane că au deturnat echivalentul a 2,1 milioane de dolari de la Grameen Telecom, una dintre companiile pe care el le-a fondat.

Avocatul lui Yunus, Abdullah Al Mamun, a declarat pentru AFP că acest act de acuzare este cel mai grav cu care s-a confruntat clientul său până acum. “Dacă este găsit vinovat, riscă închisoare pe viaţă”, a explicat Mamun.

Yunus şi-a susţinut nevinovăţia în faţa jurnaliştilor după audiere, spunând că şi-a dedicat viaţa în “slujba oamenilor, şi nu deturnării banilor”.

Un laureat al premiului Nobel pentru Pace este inculpat într-un dosar de corupţie

El a adăugat că faptul că a fost forţat să apară în una dintre cuştile introduse recent în sălile de judecata din Bangladesh a fost “umilitor”.

“Nu ştim de ce trebuie să suportăm o asemenea hărţuire”, a spus el.

Grameen Telecom, înfiinţată pentru a furniza servicii de telefonie mobilă ieftină în zonele rurale, este una dintre cele mai bogate companii din Bangladesh. Ea deţine o participare de 34% în cea mai mare reţea de telefonie mobilă din ţară, în valoare de câteva miliarde de dolari.

Un laureat al premiului Nobel pentru Pace este inculpat într-un dosar de corupţie

Yunus şi trei colegi de la Grameen Telecom au fost condamnaţi la şase luni de închisoare în ianuarie după ce au fost găsiţi vinovaţi de încălcarea legislaţiei muncii.

Toţi patru au respins acuzaţiile împotriva lor, considerate ca fiind motivate politic de către grupurile pentru apărarea drepturilor omului. Ei au fost eliberaţi pe cauţiune în aşteptarea apelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.