Un licean american a descoperit o exoplanetă în timpul unui stagiu la NASA

Publicat:

Un licean american, Wolf Cukier, în vârstă de 17 ani, va avea ce să le povestească colegilor săi după ce se va întoarce dintr-un stagiu la NASA, unde a descoprit o planetă situată în afara sistemului solar, relatează Le Parisien, scrie news.ro .

Misiunea acestui tânăr stagiar era să caute în datele NASA tot ceea ce voluntari au semnalat drept o stea binară cu eclipse, adică un sistem în care două stele se învârt una în jurul celeilalte şi care, din punctul sistemului nostru solar, se eclipsează pe fiecare orbită.


”La aproape trei zile de la începutul stagiului meu, am văzut un semnal provenind dintr-un sistem intitulat TOI 1338”, povesteşte Wolf Cukier.

Citește și : Marea Britanie poate continua relaţia cu Huawei fără să compromită legăturile cu SUA

”La început am crezut că era o eclipsă stelară, dar momentul respectiv nu era bun. Era o planetă”, explică tânărul, citat într-un comunicat NASA.

Ca o ironie a istoriei, această planetă care are doi sori – TOI 1338 b – seamănă puternic unei planete prezente în seria Star Wars, al cărui fan Wolf Cukier este.

Celebra planetă, Tatooine, are, la fel ca TOI 1338 b, răsărituri şi apusuri duble. În schimb, potrivit primelor elemente culese de oamenii de ştiinţă de la NASA, această nouă exoplanetă nu ar fi locuibilă, la fel ca cea din Star Wars.

Altă exoplanetă, potenţial locuibilă de această dată, TOI 700d, a fost descoperită recent de NASA.

Ea se află relativ aproape de Terra, la aproximativ 100 de ani-lumină.

Această planetă, descoperită de satelitul căutător de planete al NASA, este aproape de mărimea Pământului (este cu 20% mai mare) şi se învârte în jurul stelei sale în 37 de zile. Ea poate primi 86% din energia furnizată de Soare Terrei, a anunţat în conferinţa sa din iarnă Societatea americană de astronomie din Hawaii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Disputa afaceristului Anatolie Stati cu guvernul kazah, soluționată pe cale amiabilă

Disputa afaceristului Anatolie Stati cu guvernul kazah, soluționată pe cale amiabilă Autoritățile din Kazahstan și oamenii de afaceri moldoveni Anatolie și Gabriel Stati au semnat...

Carburanții, mai ieftini! Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină

Carburanții, mai ieftini! Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină

VIDEO – Biden spune că s-a exprimat greşit atunci când a cerut ”ţintirea” lui Trump

Biden spune că s-a exprimat greşit atunci când a cerut ''ţintirea'' lui Trump Preşedintele american Joe Biden a declarat luni, într-un interviu pentru NBC, că...

Mbappe, prezentare de vis la Real Madrid: discursul său, preluat de presa mondială VIDEO

Mbappe, prezentare de vis la Real Madrid: discursul său, preluat de presa mondială VIDEO Atacantul francez Kylian Mbappe a spus, marţi, la prezentarea lui oficială...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.