Un lider de partid îndemnă feroviarii să iasă în stradă

Liderul formațiunii politice „Partidul Nostru”, Renato Usatîi,  consideră că „situația de la CFM a depășit orice limită”, iar feroviarii „trebuie să iasă în stradă și să-și revendice drepturile legitime”.

Citește și:  Comercianții de voturi își vor achita amenzile. CC respinge 94 de sesizări

„Ceea ce se întâmplă astăzi  cu această întreprindere strategică și, în mod special, cu oamenii care lucrează în acest domeniu este strigător la cer și dincolo de orice critică. O bătaie de joc continuă, oamenii nu primesc salarii luni în șir, au fost aduși la limita sărăciei, sunt tratați cu dispreț, de parcă ar fi niște cerșetori, nu niște specialiști vitali pentru securitate și economie. Acești oameni au fost nedreptățiți tot timpul, dar niciodată n-au avut parte de atâta umilință, ca pe timpul guvernării PAS”, a precizat Usati.

Politicianul cere ca muncitorilor de la Calea Ferată din Moldova să le fie acordat statut de bugetari, astfel încât să se bucure de protecția directă a statului.

Precizăm că acum două zile, Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) anunță că va organiza, începând cu luna februarie curent, manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate cele 8 noduri feroviare din țara, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii, care au ajuns în 2024 la peste 190 de milioane de lei.

Precizăm că CFM se confruntă de ani buni cu probleme la achitarea salariilor. În 2020, întreprinderea a ajuns în prag de faliment, iar angajații au protestat în mai multe raioane. Conform datelor statistice, întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” avea 5 713 angajați în anul 2023.

Aceasta reprezintă o scădere semnificativă față de anul 2014, când CFM avea 10 303 angajați.

Tags: Calea Ferată a MoldoveiCFMferoviariirestanțe la salariisalarii calea feratasalarii CFM
Știrile zilei