X

Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume

Jeff Bezos tocmai şi-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul 3, în timp ce magnatul indian Gautam Adani urcă rapid în clasamentuli miliardarilor realizat de Bloomberg, conform CNN , scrie news.ro

Elon Musk, încă pe primul loc ca cea mai bogată persoană, cu o avere de  260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să-şi păzească spatele, comentează CNN, precizând că Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni să ajungă pe locul 2 după ce a început anul pe locul 14.

Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’

Este prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de bine pe lista Bloomberg, care a fost mult timp dominată de antreprenorii din tehnologie.

Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Adani, în mare parte legată de conglomeratul său Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ai lui Musk.

Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv în domeniile portuar şi al cărbunelui, care au prosperat în ultimii ani.

Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China

Acţiunile unor companii Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020 – reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă a căror dezvoltare a fost considerată prioritară de către premierul Narendra Modi. Acţiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.

Tags: asiaBloombergGautam AdaniJeff BezosNarendra Modi
Categorii: Știrile zilei